Cele trei suricate, toate femele, au ajuns deja la Zoo Timișoara. Pentru ele a fost pregătit un spațiu modern, cu tunel în pardoseală și cu sistem de încălzire. Habitatul mamiferelor africane este amplasat între porcușorii de guineea și broaștele țestoase.
„Avem trei suricate, toate sunt femele, pentru care am amenajat un habitat cu tunel în pardoseală și sistem de încălzire cu o rezistență într-o piatră și bec exterior cu infraroșu”, a declarat, pentru tion.ro, Adrian Bere, șeful Direcției de Mediu din cadrul Primăriei Timișoara.
Suricata face parte din familia mangustelor, provenind din sud-vestul Angolei și din Africa de Sud. Animăluțele sunt faimoase pentru felul în care stau, în două labe, dar și pentru comportamentul lor social. De obicei trăiesc în colonii de până la 30 de membri.
În perioada următoare, la Timișoara vor fi aduse două zebre blânde, dar și o antilopă Oryx. E posibil să ajungă chiar într-o săptămână, ne-au dezvăluit reprezentanții Primăriei Timișoara.
Grădina Zoologică din Timișoara a mai avut o zebră, dar aceasta a murit înecată în heleșteul din interiorul Zoo, în urmă cu doi ani jumătate.
Potrivit oficialilor primăriei, anul acesta ar trebui să mai vedem la Zoo Timișoara și canguri pitici, pisici africane, bufnițe siberiene, guanaco sau maimuțe tamarin.
Articole pe aceeași temă:
A murit zebra de la Gradina Zoologica din Timisoara
La Gradina Zoologica din Timisoara se face… adapost ultramodern pentru zebre
Cine este responsabil pentru tragedia de la Zoo? Zebra este de vina, spune Robu!
Citiți principiile noastre de moderare aici!