Yazaki, un furnizor global pentru industria auto, are în jur de 70 de ingineri si tehnicieni cu înaltă calificare în Centrul de Cercetare-Dezvoltare din Timişoara şi intenţionează să crească în continuare.
YAZAKI a început activităţile de proiectare în Timişoara în Iulie 2009 ca punct de lucru al fabricii care funcţionează în Arad din 2004.
Misiunea Centrului de Cercetare-Dezvoltare din Timişoara este de a proiecta şi dezvolta echipamente electronice şi instrumente de bord împreună cu Centrele de Cercetare-Dezvoltare din Germania şi Anglia şi de a facilita transferul către producţia de serie în Arad a noilor produse.
De-a lungul anilor capabilităţile s-au dezvoltat în toate disciplinele precum software, electronică, mecanică, testare şi asigurarea calităţii, transformând biroul din Timişoara într-unul dintre principalele Centre de Cercetare-Dezvoltare ale Yazaki din Europa.
În viitor biroul din Timişoara va deveni din ce în ce mai important datorită dezvoltării accelerate planificată în baza performanţelor inginereşti excelente obţinute de-a lungul ultimilor 5 ani. Ca o consecinţă şi pentru realizarea ambiţiosului plan de dezvoltare Centrul de Cercetare-Dezvoltare din Timişoara oferă oportunităţi de angajare în toate disciplinele inginereşti.
Informaţii despre Companie:
Yazaki Europe Ltd. este parte a Corporaţiei Yazaki, o companie de familie fondată în 1929 ca primul producător Japonez de cablaje auto.
Astăzi Yazaki este numărul 1 pe piaţa globală de cablaje auto fiind furnizorul tuturor producătorilor de automobile din lume.
Peste 250.000 de angajaţi dedicaţi şi foarte motivati din 43 de ţări contribuie la succesul global al Yazaki cu vânzări anuale de aproximativ 13 miliarde de Euro.
Gama noastră de produse conţine Sisteme electrice de distribuţie, Cutii inteligente de distribuţie, Module de control, Conectori şi terminale, Sisteme pentru vehicule hibride, Instrumente de bord, Afişaje şi Componente.
Clienţii noştri au ajuns să aprecieze competenţele noastre de bază: consultanţă, dezvoltare, industrializare şi producţie de serie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!