Unicat în peisajul radiofoniei publice, nu doar din România, emisiunea Pe undele Europei a pornit în primăvara lui 1997 ca un proiect comun al redacţiilor în limba română şi maghiară ale Studioului de Radio Timişoara şi Studioului din Seghedin al Radiodifuziunii Magiare, la care s-a adăugat din 2002 şi Radio Subotiţa.
„Vorbind în contextul în care oficialităţile de la acea vreme pregăteau de mai multe luni proiectul euroregiunii DKMT, aş putea spune că aţi furat startul, dar aţi demonstrat în aceşti 15 ani ce rol are cooperarea media în cadrul cooperării euroregionale”, a glumit subprefectul Zoltan Marossy, prezent la aniversarea emisiunii.
Gândită ca un magazin radiofonic în trei limbi, emisiunea prezintă actualitatea cooperării transfrontaliere din euroregiunea Dunăre-Criş-Mureş-Tisa (DKMT), pentru ascultătorii din euroregiune, în limba lor. Tematica emisiunilor tratează funcţionarea regionalismului european, evenimentele euroregiunii DKMT, relaţiile dintre oraşele înfrăţite, oportunităţile economice, modele de convieţuire şi altele.
„Pentru o emisiune de radio, 15 ani sunt mulţi”, a spus Agneta Nica, jurnalist în cadrul echipei redacţionale transfrontaliere, iar Mihai Anghel, directorul Studioului de Radio Timişoara a precizat că „longevitatea emisiunii demonstrează că a fost în stare să se adapteze la modificările condiţiilor; viitorul ei ţine tot de această posibilitate de adaptare la dispariţia graniţelor fizice dintre ţări”.
Invitaţi la sărbătoarea emisiunii au mai fost şi Németh Ernö, de la Radio Subotiţa şi Lang János de la Studioul din Seghedin. „E un simbol faptul că suntem împreună acum. Şi vreau să insist pe un cuvânt cheie: schimbarea. Interesele şi realităţile euroregiunii sunt diferite azi, deci şi modul nostru de transmitere a informaţiilor trebuie să fie diferit. A sosit vremea să se schimbe orizontul din care această emisiune priveşte în jur. Trebuie să ne axăm pe lucruri practice, ce pot interesa oamenii din euroregiune”, a spus Lang János.
Cei prezenţi au mai vorbit despre începuturile emisiunii, despre condiţiile în care se lucra şi despre subiectele, mult diferite, care se abordau în urmă cu 15 ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!