Prima premieră la Sala Mare a Teatrului „Csiky Gergely” va fi comedia „Immanuel Kant” de Thomas Bernhard, pusă în scenă de Alexandre Colpacci, regizor român stabilit la Paris. Următoarea montare la Teatrul Maghiar va fi spectacolul „Furnitur”, o premieră absolută a piesei lui Vinnai András, regizată de Göttinger Pál.
Directorul teatrului, Balázs Attila, a prezentat proiectele instituţiei pentru această stagiune. O premieră importantă pentru scena Csiky Gergely se anunţă a fi spectacolul cu piesa „Peer Gynt” de Henrik Ibsen, proiect realizat în coproducţie cu Trupa ForteDanse din Budapesta. Regizorul coproducţiei va fi conducătorul ForteDanse, coregraful Horváth Csaba.
„Pe lângă producţiile noi, rămân în repertoriu spectacole din stagiunile anterioare, iar mulţumită instituţiilor finanţatoare – Consiliul Judeţean Timiş, Ministerul Culturii din Ungaria, Fondul Naţional Cultural al Ungariei, Fondul Bethlen Gábor, Teatrul pleacă în turnee şi participă la festivaluri internaţionale în Voivodina, Ungaria şi Ardeal”, subliniază Balázs.
Spectacolul „Zián & Kopik”, jucat în această vară la Festivalul Internațional de Teatru de la Avignon, va fi prezentat în luna septembrie în turneu în Serbia şi în judeţul Timiş, iar apoi la Veszprem, în Ungaria.
One-woman-show-ul „mady-baby”, de Gianina Cărbunariu, va avea reprezentaţii la Szeged, iar „Prah” la Festivalul Dramei Scurte de la Oradea.
Preţurile biletelor la spectacolele Teatrului Maghiar din Timişoara rămân neschimbate şi în această stagiune. Preţul maximal al unui bilet este de 16 lei (8 lei pentru elevi, studenţi, pensionari) pentru spectacolele din Sala Mare şi 10 lei (respectiv 5 lei pentru categoriile care beneficiază de reducere) pentru spectacolele studio. Acestea se pot procura de la Casa de bilete a teatrului (Alba Iulia nr. 2, telefon 0356-450.606), zilnic între orele 10-13, iar în zilele de miercuri şi vineri şi între orele 17-19, sau cu o oră înaintea spectacolului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!