Ansamblul sârbesc Akud „Mladost” a organizat, sâmbătă seara, cu sprijinul Uniunii Sârbilor din România și împreună cu Casa de Cultură a Studenților Timișoara spectacolul folcloric extraordinar „Darovniţa”, cu ocazia praznicului Sf. Arhangheli. Invitaţii acestui eveniment au fost Orechestra Populară a Uniunii Sârbilor, sub conducerea artistică a lui Laza Cnejevici, Desanka Lalici, Denisa Sârboaica şi Ansamblul „Kolo” din Arad.
Evenimentul, care a debutat la ora 18:00, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Timişoara, încheie practic seria manifestărilor artistice anuale. Cei aproximativ 200 de artişti ai ansamblului sârbesc Mladost, din toate cele patru grupe de vârstă, au susţinut în faţa celor prezenţi un spectacol artistic deosebit, dovada strădaniei, efortului şi antrenamentelor săptămânale ale tinerilor artişti.
Cei mai mici dintre artişti, respectiv grupa de vârstă 3-4 ani, au fost cei mai emoţionaţi. Ei au repetat minute în şir intrarea în scenă, într-una dintre sălile de repetiţii, iar rezultatul a fost cel aşteptat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!