Sute de tineri, studenți și liceeni au vrut să afle de la nume mari ale peisajului antreprenorial românesc ce înseamnă să ai un business și cum poate acesta deveni unul de succes. A doua ediție a maratonului de antreprenoriat de la Universitatea de Vest din Timișoara a provocat vizitatorii și invitații să dezbată pe marginea ecosistemului antreprenorial din România.
„Noi, la Universitatea de Vest din Timișoara, am introdus antreprenoriatul în cercul strategic de valori pe care le promovăm în educație, pentru că această componentă este esențială pentru viitorul vostru. Este esențială. De ce? Pentru că dincolo de a ne preocupa care să fie competențele pe care să le aveți când absolviți o facultate – astfel încât să vă găsiți joburile viitorului, care să vă aducă un nivel de satisfacție profesională, materială – noi trebuie să ne preocupăm și de ideea de a crea cetățeni; cetățeni ai acestei țări și ai lumii, care au mult mai multe însușiri, competențe, abilități decât cunoștințele dobândite tehnic pentru diferite joburi”, a spus în deschidere Marilen Pirtea, rectorul UVT.
Printre invitați s-au aflat Cristina Chiriac, Dragoș Anastasiu, Cristian Onețiu și Marius Ghenea, nume mari din mediul antreprenorial românesc. Cu toții au venit pregătiți să dea sfaturi și să răspundă la întrebările publicului.
„Lucrul cel mai tare pe care am reușit să îl fac a fost să coagulez în această mișcare cei mai tari oameni. O parte din ei îi vedeți și voi aici. Mai mult decât atât, să știți că eu sunt mândră, onorată, responsabilă în board-ul din societatea dumneavoastră antreprenorială, începând de anul trecut, de la primul maraton. Sunt un soi de om cu multe valențe. Stăteam și mă întrebam dacă ar fi să mă caracterizez ca antreprenor sau voluntar; habar n-am dacă sunt antreprenor sau voluntar, pentru că în mine se nasc ambele – sunt ambele fețe. Asta pentru că am ajuns în curba recunoștinței. Nu știu dacă ați auzit de curba asta a recunoștinței. E momentul acela când ai făcut suficienți bani în viața ta și zici «Frate, dacă nu dau din ei, s-ar putea să mi-i ia divinitatea sau să îi pierd altfel». În consecință, eu dau” a spus Cristina Chiriac, președintele Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).
„Maratonul de Antreprenoriat” al Universității de Vest din Timișoara s-a aflat la a doua ediție și a fost organizat în colaborare cu mai multe companii din vestul țării.
Citiți principiile noastre de moderare aici!