ANUNŢ DE PARTICIPARE
la procedura de selecţie a programelor sportive care urmează a beneficia de finanţare conform legii.
Consiliul Judeţean Timiş invită structurile sportive de drept public, care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 69/2000, să depună ofertă în scopul atribuirii contractelor de finanțare, pentru programele sportive.
Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanțare a programelor din domeniul sportiv pe anul 2022 este prevăzută de Hotărârea Consiliului Județean Timiș nr. 229/31.08.2022 privind aprobarea Regulamentului privind finanțarea din fonduri publice a programelor sportive, iniţiate de către structurile sportive de drept public conform Legii nr. 69/2000.
Sursa de finanțare a contractului și valoarea: bugetul local, 2.200.000 lei.
Durata programelor: anul 2022.
Criteriile de atribuire a contractului de finanţare pentru programele sportive sunt următoarele:
a. programele sunt de interes public local, naţional şi internaţional, dacă promovează şi contribuie la dezvoltarea domeniului sportiv în judeţul Timiş sau a unei unităţi administrativ teritoriale din judeţ;
b. calitatea şi anvergura (internaţională, naţională, regională sau locală), importanţa programului;
c. numărul, diversitatea şi aria geografică a participanţilor ale căror nevoi urmează a fi satisfăcute prin aceste programe;
d. capacitatea organizatorică şi funcţională a solicitantului de a realiza programele, dovedită prin:
- proiectele/programele derulate anterior;
- calitatea proiectelor/programelor organizate;
- calificări relevante ale coordonatorului de proiect/program;
- evaluarea privind impactul proiectelor/programelor derulate anterior;
- capacitatea de promovare şi mediatizare a proiectelor/programelor derulate anterior.
e. coerenţa bugetului.
Data limită de depunere a programelor sportive este 21.09.2022, ora 16.
Adresa la care trebuie depuse propunerile de program: la registratura Consiliului Judeţean Timiş cu sediul în municipiul Timişoara, Bulevardul Revoluţiei din 1989, nr. 17, judeţul Timiş.
Selecţia și evaluarea programelor va avea loc în data de 27.09.2022, ora 10.
Perioada de depunere a programelor sportive este 02 septembrie – 21 septembrie 2022, între orele 09 – 16.
(1991)
Citiți principiile noastre de moderare aici!