Poliţiştii rutieri timişeni au beneficiat, miercuri, de ocazia unică de a obţine informaţii vitale pentru efectuarea unor cercetări ulterioare ale unor cazuri de accidente. Împreună cu o companie locală care comercializează anvelope, rutieriştii au putut testa în condiţii reale efectele frânării la diferite viteze asupra automobilelor. Doi piloţi de raliu au testat anvelopele de iarnă şi de vară instalate pe acelaşi tip de automobil.
Diferenţele au fost vizibile de la viteze mai mici, dar au devenit evidente odată cu creşterea în viteză. S-a început de la 60 de kilometri la oră şi s-a urcat la 70, respectiv 90 de kilometri la oră. Iar distanţa de frânare s-a mărit constant, devenind de zeci de metri. De exemplu, la viteza de 70 de kilometri la oră diferența de frânare a fost de aproximativ 13 metri. Desigur, mai bine au frânat anvelopele de vară, cele de iarnă, utilizate pe carosabil uscat, vara, fiind deficitare la capitolul frânare.
Poliţiştii, prezenţi la eveniment în număr mare, au avut alături chiar şi de membrii laboratorului criminalistic. Aceştia au măsurat distanţele de frânare şi au înregistrat imagini cu motricitatea roţilor şi cum se comportă acestea în condiţii de rulare şi frânare. Pentru a se crea condiţii multiple de carosabil, la faţa locului a fost adusă şi o cisternă a pompierilor, cu apa din rezervor fiind udată suprafaţa de rulare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!