La Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” au ajuns, vineri, 85 de concentratoare de oxigen care îi vor ajuta pe pacienții ce au probleme respiratorii din cauza coronavirusului. Reprezentanții spitalului spun că aparatele sunt necesare pacienților infectați cu virusul SARS-CoV2 care dezvoltă simptome respiratorii moderat severe. Aparatele realizează o separare a oxigenului din aer de celelalte gaze, cu ajutorul unor filtre speciale ce conțin Zeolit.
„Aceste concentratoare pot să facă diferența între viață și moarte pentru că, dacă un pacient cu o formă moderată are insuficiență respiratorie, poate rapid să se degradeze și să ajungă în Terapie Intensivă. Oxigenoterapia poate să împiedice acest lucru. Nu toți pacienții care se internează beneficiază de oxigen. (…) Oxigenoterapia face jumătate din tratament, deci 50 la sută din tratamentul pacienților cu Covid-19 necesită oxigenoterapie”, a declarat Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor „Victor Babeș” Timișoara.
Cele 85 de aparate au fost cumpărate de spitalul de la Pădurea Verde de la o firmă din Timișoara și vor fi distribuite și altor unități sanitare suport Covid-19 din Timișoara. 15 dintre ele vor ajunge la Spitalul CFR, 33 la Clinica de Recuperare Cardiovasculară devenită secție externă a „Victor Babeș”, 22 la Clinica ASCAR a Spitalului Municipal și 15 la Secția de Boli Infecțioase de la „Victor Babeș”.
Primarul Dominic Fritz, prezent la momentul sosirii aparatelor de oxigen, spune că planul municipalității este să crească numărul paturilor dotate cu oxigen.
„Avem un proiect «Oxigen pentru Timișoara». Vrem să avem cât de multe paturi cu oxigen, pentru că știm că, odată ce un pacient cu o formă medie spre severă are cât mai devreme posibil acces la oxigen, probabilitatea că el să ajungă la ATI este mult mai scăzută. Deci, de fapt, ca să degrevăm cât mai multe paturi ATI, trebuie să avem cât mai multe paturi cu oxigen. Avem o echipă care lucrează în acest sens, mobilizăm, bineînțeles și resurse financiare și facem tot posibilul, chiar dacă cresc acum cifrele foarte mult, să putem avea o îngrijire medicală pentru fiecare timișorean care se îmbolnăvește de Covid-19”, a explicat Dominic Fritz.
Potrivit medicilor de la Babeș, toți pacienții internați în zona roșie a Spitalului de Boli Infecțioase pot primi acum suport suplimentar de oxigen, fie prin conectarea aparatelor de respirat la instalația de oxigen lichid a unității sanitare, fie prin folosirea concentratoarelor cumpărate cu 212.500 de către conducerea spitalului, echivalentul a puțin peste 43.000 de euro.
Concentratoarele sunt mobile și cântăresc 14 kg fiecare. Pot asigura un debit de 5 l/min de oxigen cu o concentrație de până la 93 la sută, putând atinge concentrația optimă sub un minut.
Trimite articolul
XDar de ce nu au fost cumparate 100? Si de ce de la Philips? Incepe germanizarea fortata a timisoarei. De ce nu folosim firme romanesti? De ce nu au fost aduse cu bicicleta?
-
De ce nu te trezesti la realitate? De ce?
-
Philips sunt olandezi,tarane
-
Ca sa intrebe papagalii.
-
Mai bine omogenizare, zic si eu.
-
Prin “germanizare” intelegi civilizare ?
-
de la Philips (Olanda) pentru ca romanii nu produc asa ceva iar cele chinezesti sunt de tot c*c*t*l… nimic nu-i bine.. de ce 1900 euro bucata si nu 1500 de ce 85 si nu 100…
-
Nu au lucrat cu Philips direct. Au lucrat cu Firma Linde, firma consacrata in acest domeniu. La randul ei, Firma Linde are contracte cu Dräger, Heine-Löwenstein si Philips.
Drept urmare, ceea ce au facut este foarte bine.
Foarte rau este ca abia acum, dupa 8 luni de pandemie, se cumpara aparatura care ar trebui sa fie standard intr-un Spital de Pneumologie.
Fritzule fa traba tata! D-aia te- votat fruncimea! Spor la treaba dom’ primar! Sanatate tuturor!
Si fritz nu are altceva de facut decat sa pozeze langa cutiile alea? Incredibil ce disperat total dupa imagine poate fi baiatu asta. Asa o s-o tina tot mandatul?
-
Da John, Fritz a facut toata campania asta de salvat vieti pentru o fotografie. Bravo sherlock.
-
Ba omule, ce legatura are fritz cu achizitiile astea? Esti nebun complet? Astea au fost comandate de spital cu mult inainte ca fritz sa isi inchipuie macar ca va fi primar. Cu atat mai mare nesimtirea sa se pozeze cu ele.
-
Ati dezinfectat rotile acelui aparat inainte sa il bagati in spital sau nu sunteti inca la nivelu’ ala?
Mai rau de atat, avem FIRMA TIMISOREANA care fabrica asemenea aparate, cu angajati romani si tehnologie moderna si ieftine – vezi symme 3d. De ce nu se sustine productia locala?
-
Nu cred ca Romania fabrica asa ceva. Aparatele astea fac oxigen din aer. Probabil firma de care vorbesti tipareste 3D niste ventilatoare care trebuie cuplate la oxigen sau la aceste aparate pentru cei care nu pot respira singuri oxigen si acesta trebuie bagat fortat.
Daca într-o săptămână a reușit să facă rost de atâtea aparate de oxigen, mă gândesc că în 4 ani chiar o să facă multe pentru oraș.
-
0 sa faca fix o mui3 p3ntru timisoara se va capatui si asta isi trage un audi smeker inca o casa si terenurii
-
esti frustrat
-
De ce nu a cumparat si nenea robu?
-
De aia ca Linde😎😎😎chiar faceti pe prostii?
hmm ce aparate ?
de ce de la LINDE?
ba sunteti nebunii asta fura pe fata
De ce nu se vorbeste de antenele 5g care urmeaza sa fie instalate anainte sa vina vaccinul american pe pamant romanesc. Oare primarul nu se pregateste si el de marea vaccinare in masa in scopuri de control in masa? Dumnezeu le vede pe toate..
Bravo. Aceste aparate ar trebui sa fie o banalitate pentru un centru universitar si clinic precum Timisoara. Din pacate, dar macar acum decat deloc, au fost procurate abia acum, 9 luni de la inceputul pandemiei. Pretul aparatelor este unul relativ mic, aproape simbolic tinand cont de faptul ca este vorba de aparatura medicala. Si apropo, sunt cele mai ieftine aparate de pe piata.
Nu m-ar mira ca totul sa fi fost initiat de catre primarul actual. Aparatele fiind livrate la circa o saptamana de la efectuarea comenzii.
PS: Firma Linde nu este Firma producatoare ci firma intermediara la nivel european a aparaturii specifice pneumologiei si ATI. Prin intermediul ei mai pot fi procurate produse Heine Löwenstein, Dräger, Philips si altele.