Proiectul de cooperare româno-maghiară realizat de către Clinica de Radioterapie a Spitalului Municipal din Timișoara împreună cu Clinica de Radioterapie din Szeget a demarat în 2010 și a fost finalizat în prima parte a acestui an. Acesta a avut ca scop dotarea celor două clinici cu aparatură medicală modernă, pregătirea teoretică și practică a cadrelor medicale pentru folosirea echipamentului și implementarea unui sistem televideoconferință, care a costat 38.000 de lei.
“Proiectul a crescut calitatea serviciilor de tratament. Acum avem posibilitatea ca pentru cazurile mai deosebite să ne consultăm cu colegii din străinătate și să oferim tratament corespunzător pacienților într-un timp mai scurt”, a declarat Dr. Sorin Dema, șeful Clinicii de Radioterapie din Timișoara.
Aparatura achiziționată asigură o iradiere completă și scad imunitatea la zero, astfel întrunind toate condițiile necesare înaintea transplantului de măduvă. Este vorba despre un colimatorul multilamelar cu 80 de lamele, un plan de tratament computerizat Eclipse Varian și un sistem software Aria Varian Systems.
Citiți principiile noastre de moderare aici!