Tarifele de închiriere practicate în zonele centrale ale marilor oraşe acoperă o plajă largă de preţuri, răspunzând atât cerinţelor unui chiriaş cu buget restrâns, cât şi ale unuia cu buget ridicat, conform celor de la portalul Imobiliare.ro. În cea dintâi categorie a apartamentelor se înscriu cele din blocuri vechi (nemobilate sau mobilate modest), iar din cea de-a doua fac parte, de regulă, unităţi locative cu suprafeţe generoase şi amenajate modern, amplasate în blocuri construite recent în centrul marilor oraşe.
În oraşul de pe Bega, o garsonieră de 30 de metri pătraţi, situată în centrul oraşului, poate fi închiriată cu 230 de euro pe lună. Apartamentul este situat chiar lângă Poşta Mare şi este echipat şi mobilat.
Un preţ apropiat – 250 de euro pe lună – este cerut şi pentru un apartament cu două camere de 50 de metri pătraţi, tot din centrul oraşului. La polul opus, o unitate locativă bicamerală de 110 metri pătraţi, amplasată în zona Piaţa Sf. Gheorghe, are un preţ cerut de 992 de euro pe lună.
Pentru locuinţele cu trei camere, chiriile pornesc de la 350 de euro pe lună; acesta este preţul cerut şi pentru o unitate locativă de 68 de metri pătraţi. Pe de altă parte însă, un apartament de 130 de metri pătraţi, ce dispune de amenajări de lux, poate fi închiriat în centrul oraşului cu 1.000 de euro pe lună. Vorbim, în acest caz, de un amplasament deosebit, chiar în Piaţa Operei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!