DASMT găzduiește persoane fără adăpost la Centrul de Suport pentru Situații de Urgență și Criză (de la Pădurea Verde) și în Complexul de Servicii Sf. Francisc de pe strada Telegrafului nr. 8.
Complexul de servicii Sf.Francisc are 54 de locuri, iar la Centrul de Suport pentru Situații de Urgență și Criză (de la Pădurea Verde) sunt disponibile 21 de locuri în containere, racordate la utilități.
„Ca în fiecare iarnă, numărul de locuri se suplimentează pentru a caza toate persoanele fără adăpost care ajung la DASMT, astfel încât să fie evitat decesul prin hipotermie. În medie, în perioada sezonului rece, lunile decembrie – martie, la cele două centre DASMT se înregistrează peste 2000 de intrări.
Direcția de Asistență Socială mulțumește timișorenilor care sprijină demersurile DASMT prin sesizarea cazurilor ce pot genera decesul prin hipotermie, dar și celor care an de an sunt parte a campaniei „Tu poți renunța?”, asigurând necesarul de haine groase, încălțăminte, lenjerie de corp, șosete, alimente și produse de igienă”, precizează reprezentanții DASTM.
Persoanele care ajung aici și își exprimă acordul de a rămâne, pentru că, potrivit legii, nu pot fi constrânși să o facă. Aceștia beneficiază de servicii de igienizare, cazare, 3 mese pe zi în valoare de 22 de lei/zi, consiliere psihologică, socială, li se realizează documente de identitate, beneficiază de încadrare în grad de handicap dacă este cazul, de servicii medicale primare, activități de reintegrare socială și profesională, etc.
De asemenea, persoanele care ajung aici sunt îndreptate și către Fundația Timișoara 89, Federația Caritas prin Azilul de noapte Patern Jordan, serviciile oferite persoanelor fără adăpost fiind completate de acțiunile cu caracter social desfășurate de Isus Speranța României.
Vă reamintim, DASTM desfășoară în paralel și o campanie în care face apel la timișoreni, care pot dona pături, plapume, lenjerii de pat, lenjerii de corp, ciorapi, încălțăminte, haine groase, jucării, dar și alimente, produse de igienă. Obiectele vestimentare nu trebuie să fie noi, însă trebuie să fie curate, iar produsele alimentare și cele de igienă în termen de valabilitate.
Toate donațiile vor fi oferite oamenilor fără adăpost, familiilor nevoiașe, persoanelor vârstnice singure și fără ajutor din Timișoara.
Timișorenii pot să aducă produsele între orele 8-16, zilnic, pe str. Plavoșin nr. 21 (zona Mehala) – persoană de contact Corina Eva – 0356.416.050.
Trimite articolul
XNu pot fi constransi sa stea? Pai sa fie declarati bolnavi covrig, si atunci e ok sa-i tii cu forta, nu? Cum nu, a zis instanta ca nu? Pai si pentru cazurile din plandemie unde a fost da, raspunde cineva cu ceva ani de parnaie? Bine atunci, tonti pentru justitie!
-
Raspunderea magistraților, povești pentru copii. În rest, doar pensii speciale & privilegii.
Somn ușor, dragă națiune!