Coordonat de Institutul Francez din România și susținut de Orange, Festivalul Internațional de Foarte Scurt Metraj Très Court revine în forță în perioada 1–10 iunie, în 20 de oraşe din România. Acest festival, născut în Franța, reunește o competiție internațională, o selecție pentru copii și o selecție feminină și feministă.
Festivalul reprezintă o ocazie excelentă pentru cineaştii amatori sau profesionişti, studenţii la film şi arte vizuale sau pentru cei care au pur şi simplu o idee genială pe care doresc să o arate lumii întregi, să îşi demonstreze talentul. Singura condiţie impusă este ca durata filmului să nu depăşească patru minute. Toate genurile sunt acceptate: ficţiune, documentar, animaţie, filme realizate cu telefonul mobil. Participarea este gratuită.
Cei care doresc să participe la competiţia românească sunt invitați să îşi trimită creațiile cinematografice foarte scurte direct prin e-mail la adresa trescourt@institutfrancais.ro, însoţite de câte un formular de înscriere completat, disponibil pe site-ul http://trescourt.com/ro/inscriere. Data limită este 31 martie 2018.
În aprilie, un juriu format din specialişti ai audiovizualului, membri ai reţelei culturale francofone şi parteneri va selecţiona în jur de 20 de filme româneşti care vor alcătui selecţia Around the Très Court România 2018. Aceasta va fi proiectată în perioada 1–10 iunie 2018, alături de selecţia internaţională, în aproximativ 20 de oraşe din ţară participante la festival. Larga difuzare a festivalului Très Court în România este cel mai bun motiv pentru a participa în competiţie: filmele foarte scurte ajung la peste 7.000 de spectatori din oraşe mici şi mari din toată ţara.
Filmele româneşti selecţionate se vor întrece pentru:
Marele Premiu – decis de Juriul festivalului
Premiul publicului – decis de voturile spectatorilor de la fiecare proiecţie a Festivalului din România
Premiul OIF (Organizaţia Internaţională a Francofoniei) – decis de un juriu special
Marele Premiu și Premiul publicului constau în câte un trofeu și câte un smartphone 4G oferit de Orange.
Premiul OIF este decernat de Organizaţia Internaţională a Francofoniei celui mai bun film românesc care utilizează limba franceză şi/sau care abordează una dintre temele:
- drepturile omului, pace şi democraţie
- diversitate lingvistică şi culturală
- dezvoltare solidară şi durabilă
- educaţie şi formare
Regulamentul şi fişa de înscriere în festival, precum şi alte detalii sunt disponibile pe site-ul Très Court , secţiunea Înscriere. Actualitățile festivalului se regăsesc și pe pagina de Facebook.
Citiți principiile noastre de moderare aici!