Dario (11 ani), Vanesa (10 ani) și Sașa (7 ani) sunt doar trei dintre cei cinci copii ai unei familii din Timișoara care așteaptă începerea noului an școlar. Ei nu și-au putut alege hainele sau rechizitele, însă cei trei au primit astăzi vizita celor de la DASMT, care le-au oferit trei ghiozdănele donate de timișoreni în cadrul campaniei „Tu poți renunța?”.
Pentru că există mulți copii care își doresc să meargă la școală sau la grădiniță, având dreptul la învățătură, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara susține lupta împotriva abandonului școlar.
În acest sens, reprezentanții DASTM se adresează persoanelor cu suflet mare din oraș să se alăture în aceste zile campaniei pentru a ajuta copiii cu nevoi la început de an școlar.
„Un ghiozdan, rechizite, o pereche de pantofi , haine, toate sunt binevenite în aceste zile pentru că toți copiii trebuie să meargă la școală!”, transmit cei de la DASTM.
De asemenea, lenjeriile de pat, păturile, alimentele și jucăriile ajung la familiile nevoiașe, persoane vârstnice și la cei fără adăpost. Timișorenii care pot și vor să doneze alimente, produse de igienă, ghiozdane, rechizite, pantofi lenjerii de pat, lenjerii de corp, încălțăminte, haine, jucării, rechizite sunt așteptați zilnic, de luni până vineri, între orele 8-16, pe strada Plavoșin nr. 21 (zona Mehala, persoană de contact Corina Eva – 0356.416.050).
Trimite articolul
XE putin straniu ca “ Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara” sa solicite donatii de la cetateni.
-
Nu, nu este nimic ciudat.
-
Este ONG sau institutie de stat?
-
taiati pensiile speciale…sunt 13 miliarde RON pe an…si atunci dgaspc ar avea bani si pentru acesti copii saraci