Polițiștii de la Rutieră au acționat pe raza întregului județ. Au ieșit pe străzi pentru a combate principalele cauze ale accidentelor de circulație.
„Astfel, au fost întocmite 3 dosare penale pentru infracţiuni rutiere şi aplicate 934 de sancţiuni contravenţionale, 430 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 139 pentru neutilizarea centurii de siguranţă. Au fost sancţionaţi şi 37 de pietoni şi 82 de conducători de vehicule pe două roţi, care nu au respectat prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice. Ca măsură complementară, au fost reţinute în vederea suspendării 61 de permise de conducere, dintre care 28 pentru nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, 11 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză şi 8 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor. De asemenea, au fost retrase 7 de certificate de înmatriculare. În zilele de week-end poliţiştii rutieri continuă acţiunile”, povestesc oamenii legii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!