Expoziţia de porumbei şi găini de rasă organizată de Asociaţia crescătorilor de păsări de curte şi porumbei „Fauna Banatului” Timişoara va avea loc la sfârşitul săptămânii viitoare, în perioada 18-19 ianuarie 2014. Anul acesta, expoziţia nu se va mai desfăşura la pavilionul Expovest, ci într-o nouă locaţie, în comuna Giroc, la Trio – Events, pe Calea Timişoarei nr. 9.
Va fi o expoziţie cu participare internaţională, pe lângă crescătorii români, din Timişoara, Lugoj, Jimbolia, Gătaia, Reşiţa, Oradea, Braşov sau Constanţa, fiind aşteptaţi expozanţi din Ungaria, Austria şi Germania.
„Vom avea un număr de 111 expozanţi, vor fi 830 de porumbei din 55 de rase şi 85 de de găni din 11 rase. Clubul specializat pe rasa Voltat, de exemplu, va fi prezent cu 112 porumbei – sunt cei cu penele dispuse în formă de evantai, nu va lipsi Jucătorul de Timişoara şi vom avea şi o specie nouă, pe care nu am mai avut-o în expoziţie în Timişoara, Zburătorul de Bacica, cu ciocul lung”, spune Ioan Macsak, preşedintele Asociaţiei „Fauna Banatului” Timişoara, devenit campion european cu Strasserul German de culoare roşie, în 2013, în Ungaria. Un alt campion, desemnat la Strasser negru, a fost Hota Holger, din Jimbolia.
Expoziţia de porumbei şi găini de rasă de la Giroc va putea fi vizitată sâmbătă, 18 ianuarie, între orele 8.00-18.00, şi duminică, 19 ianuarie, în intervalul orar 8.00-13.00. Intrarea va fi 5 lei pentru adulţi, accesul fiind liber pentru copii şi persoanele cu handicap.
Citiți principiile noastre de moderare aici!