Conform reprezentanților CJAS Timiș, cele mai multe informații oferite asiguraților pe parcursul anului 2018 (14.720) au fost ca răspuns la TEL Verde (0800 800 966). Lunile cu cele mai multe solicitări de informații telefonice au fost lunile de început de an, dar și lunile de vară. Persoanele care au sunat au fost interesate, printre altele, de modalitatea de asigurare, lista furnizorilor în contract cu CJAS Timiș, cardul național de asigurat, cardul european de asigurat și formulare europene și de serviciile de îngrijiri la domiciliu.
„Vreau să le mulțumesc asiguraților și celor care ne solicită prin diferite canale de comunicare (telefon, fax, e-mail sau scrisori), pentru faptul că au încredere în instituția noastră și îi asigur că și de-acum înainte încercăm să fim cât mă operativi în relațiile cu colaboratorii și toți cei care apelează serviciile oferite de CJAS Timiș. Îi rog, să ne sesizeze în continuare dacă întâmpina dificultăți în obținerea serviciilor medicale de care au nevoie și vom încerca să rezolvăm toate problemele sesizate”, a spus Victor Dumitrașcu, președinte-director general CJAS Timiș.
Modalitățile prin care puteți contacta CJAS Timiș le găsiți aici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!