Iată că, pe fondul crizei economice şi a faptului ca tot mai multe persoane rămân fără locuri de muncă de la o lună la alta, 148 de persoane din mediul rural au avut posibilitatea să înveţe o meserie şi să primească o diplomă de calificare recunoscută de ţările Uniunii Europene în judeţul Timiş. Acest lucru a fost posibil prin implementarea unui proiect pentru dezvoltarea capitalului uman finanţat de Fondul Social European şi Guvernul României prin intermediul Programului Operaţional Sectorial, Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Proiectul, derulat de Primăria Moraviţa, având ca partener principal Fundaţia Româno-Germană din Timişoara, a început în vara anului trecut şi urmează să fie finalizat în luna noiembrie a acestui an, dispunând de un buget de aproape 1.255.000 de lei.
Beneficiarii au provenit din mai multe localităţi din Timiş: Moraviţa, Stamora Germană, Gaiu Mic, Jamu Mare, Clopodia, Ferendia, Denta, Roviniţa Mare, Brestea, Banloc, Biled, Lenauheim, Comloşu Mare, Satchinez şi Voiteg.
Cei 148 de timişeni (persoane casnice, de etnie romă, care au abandonat şcoala, şomeri de scurtă şi lungă durată, studenţi etc.) au învăţat diferite meserii: lucrător în comerţ, lucrător în structuri pentru construcţii, lucrător finisor în construcţii, manichiură-pedichiură, tâmplar-dulgher-tapiţer şi bucătar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!