Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a semnat 15 contracte de finanţare a dezvoltării activităţii unor firme din fonduri europene. Proiectele pentru care au fost semnate contractele de finanțare vizează întreprinderi mici şi mijlocii din Regiunea Vest.
Dacă până de curând erau finanţate proiecte până în 240.000 de euro, acum valoarea înţelegerilor a crescut, fiind susţinute contracte între 240.000 și 1.437.073 euro.
În cadrul acestei operațiuni, în Regiunea Vest există 27 de contracte de finanțare aprobate sau aflate pe lista de rezervă – din care 15 au fost semnate, 2 se află în curs de contractare, la 2 contracte de finanțare au renunțat beneficiarii, iar 8 contracte se află în curs de identificare a sursei de finanțare.
Valoarea totală a celor 15 proiecte contractate este de 34,44 milioane euro, dintre care 17,49 milioane euro reprezintă finanţarea nerambursabilă. Acestea se adaugă celorlalte 127 de contracte de finanțare finalizate sau aflate în implementare până în acest moment în Regiunea Vest – începând cu data preluării programului de către ADR Vest. Valoarea totală a proiectelor finanțate în Regiunea Vest prin axa 1 a Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, și aflate în implementare la ADR Vest este de 40,42 milioane euro (finanțare nerambursabilă).
Valoarea celui mai mare contract semnat în această etapă se ridică la 2.722.851 euro – din care 1.437.073 euro reprezintă cuantumul finanțării nerambursabile, în timp ce valoarea celui mai mic contract de finanțare semnat astăzi se ridică la 508.197 euro – din care 286.188,14 euro reprezintă valoarea finanțării nerambursabile.
Prin implementarea celor 15 proiecte ale căror contracte se semnează astăzi se creează un număr de 180 locuri de muncă în Regiunea Vest, iar proiectele vizează crearea unor noi unități de producție sau diversificarea acesteia, modernizarea întreprinderii – inclusiv a procesului de producție, sau achiziționarea de tehnologie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!