Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, în perioada 24-28 decembrie, poliţiştii au fost solicitaţi să intervină de 548 de ori. Aproape 200 dintre aceste intervenţii au fost cauzate de conflictele izbucnite pe fondul consumului de alcool între vecini, prieteni sau necunoscuţi.
În urma intervenţiilor, poliţiştii au împărţit amenzi în valoare totală de peste 200.000 de lei. Tot în această perioadă, poliţiştii au întocmit 48 de dosare penale hoţilor prinşi la furat, celor care nu au respectat normele rutiere sau celor care au comis diverse fapte antisociale.
Totodată, poliţiştii au suspendat 35 de permise de conducere şi au retras 7 certificate de înmatriculare celor care nu au respectat limitele de viteză sau nu aveau toate actele în regulă.
“În urma măsurilor adoptate, în această perioadă, de către poliţiştii timişeni, nu s-au înregistrat evenimente deosebite sau cu impact în planul ordinii şi siguranţei publice”, au transmis reprezentanţii IPJ Timiş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!