Numărul de infecții respiratorii (viroze) a trecut de 4.000, într-o săptămână, în Timiș. Conform Direcției de Sănătate Publică Timiș, în cel mai vestic județ al țării, în săptămâna 3 – 9 februarie, a fost raportat un număr de 4.143 infecții acute ale căilor respiratorii superioare (viroze), iar 56 de pacienți au avut nevoie de internare.
În Timiș, în aceeași perioadă, au fost semnalate 194 de cazuri de gripă (diagnosticate în spital, cu testul rapid – cazuri clinice), iar 34 de pacienți au fost internați.
De asemenea, 422 de pacienți au fost diagnosticați cu pneumonie, în perioada mai sus menționată, 55 necesitând internarea.
Ministerul Sănătății a trimis suplimentar Timișului 1.250 de doze de vaccin antigripal, care este repartizat spitalelor și medicilor de familie pentru a fi administrat personalului medico-sanitar și persoanelor aparținând grupelor cu risc – bătrâni și copii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!