Conform raportului celor de la IPJ Timiş, nu s-a intervenit pe 495 de străzi din Timișoara, iar pe acestea s-au format sloiuri de gheaţă – un real pericol pentru şoferi. Conform datelor IPJ, nu există probleme în trafic pe drumurile județene, naționale sau pe autostrăzi în județul Timiș.
„Starea drumurilor din Timişoara, în acest moment, nu este deloc bună. Pe arterele principale se poate circula în condiţii relativ normale, însă pe străzile secundare ne confruntăm cu situaţii dificile. Sunt zile bune de când nu mai ninge şi, totuşi, nimeni nu intervine pentru ca sloiurile de gheaţă să fie îndepărtate şi, odată cu ele, şi pericolul de accidente. Administratorul acestor drumuri, adică Primăria municipiului Timişoara, trebuie să ia măsuri urgente pentru rezolvarea acestei probleme, pentru că în alte oraşe se poate, şi dau exemplul Aradului, unde s-a intervenit şi pe drumurile secundare”, a spus Eva Andreaş, prefectul judeţului Timiş.
Prefectul a solicitat reprezentanților IPJ să ia măsurile legale care se impun în astfel de situaţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!