„În anul 2010, scopul activităţilor desfăşurate de lucrătorii Serviciului de Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operativeşi cei de la subunităţile de poliţie cu atribuţii pe această linie a fostoptimizarea funcţionării la standarde europene a evidenţelor poliţieneşti şi aplicaţiilor în domeniul cazierului judiciar pentru a veni în sprijinul cetăţenilor în activitatea de eliberare a cazierului judiciar”, ne-a spus Marinela Hotico, de la Biroul de Presă al Poliţiei Timiş.
Aceasta a mai adăugat că în sistemul de evidenţă privind situaţia juridică a persoanelor sunt operate comunicările transmise de instanţele de judecată, parchete, unităţi de poliţie şi penitenciare. În anul 2010 au fost primite 10.690 de comunicări care au fost operate în sistemul de evidenţă, mai puține față de anul 2009, când au fost primite si operate 10.729.
Totodată, anul trecut au fost efectuate 43.638 de verificăriîn baza de date a persoanelor născute in judeţul Timiş și a căror situaţie juridică a fost solicitată de instituţiile cu atribuţii în domeniu, în timp ce în anul 2009 au fost 46.767 de astfel de verificări.
Relaţia cu cetăţenii care solicită eliberarea certificatelor de cazier judiciar constituie una dintre cele mai importatnte activităţi ale lucrătorilor serviciului, fapt pentru care aceştia s-au preocupat permanent de reducerea timpului de așteptare al cetăţenilor care au solicitat acest lucru. Astfel că, începând din luna iunie 2010 au fost luate măsuri de eficientizare a activităţii, respectiv operaţionalizarea aplicaţiei informatice de eliberare a certificatelor de cazier judiciar pe loc.
O situaţie aparte a fost în perioada iulie-august 2010, odată cu intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, când, pentru a veni în întâmpinarea cetăţenilor care au solicitat certificate de cazier judiciar necesare înscrierii în registrul operatorilor intracomunitari, poliţiştii au prelungit programul de lucru cu publicul, până la ora 19.00, în această perioadă fiind eliberate 15.122 de certificate de cazier judiciar.
C. C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!