Membrii grupării au activat în perioada 2014-2018 transportând migranți pe rutele Irak/Iran/Siria – Turcia – Grecia/Bulgaria/Serbia – România, cu destinația finală Germania. Încasau de la aceștia sume cuprinse între 2000 și 20.000 de euro de persoană pentru a-i transporta în Germania. În noiembrie 2018, polițiștii români împreună cu cei din Germania, Marea Britanie și Ungaria au încheiat un acord pentru constituirea unei echipe comune de anchetă care să investigheze activitatea infracțională a grupării.
“În urma cercetărilor s-a stabilit că transporturile de migranților ce ajungeau pe teritoriul României, plecau din Timişoara către țările din vestul Europei și se derulau pe parcursul a cel puţin 20 de ore până la destinaţie și erau efectuate de cele mai multe ori cu mijloace de transport de tip camion. Migranții erau ascunși pe parcursul acestor călătorii, în interiorul remorcilor, printre mărfurile transportate. Persoanele astfel transportate nu aveau acces pe parcursul călătoriei la mâncare, apă şi acces la toaletă. În anumite situaţii, din cauza lipsei oxigenului, dar în ciuda temperaturilor mai scăzute, migranții preferau să taie părţi din prelata remorcii pentru a ventila spaţiul în care se aflau. La data de 13.11.2019, au fost efectuate percheziții simultane pe teritoriile Germaniei, Turciei și României, iar în urma acțiunilor din țara noastră, la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au fost aduse, în vederea audierii, un număr de 4 de persoane, suspectate că au sprijinit gruparea infracțională, pentru care s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore. Acestea urmează să fie prezentate în fața magistraților de la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă. În cadrul acțiunii, doi polițiști români au participat la cele 5 percheziții efectuate pe teritoriul Germaniei, iar doi omologi din Germania au acționat la perchezițiile efectuate pe teritoriul țării noastre”, au transmis joi reprezentanții DIICOT prin intermediul unui comunicat de presă.
În urma investigațiilor, patru șoferi au fost deja condamnați în Germania la pedepse cuprinse între 1 an și 8 luni și 5 ani de închisoare. O altă persoană a fost trimisă în judecată de autoritățile maghiare, iar liderul grupării a fost arestat pe teritoriul Marii Britanii și urmează să fie extrădat în baza unui mandat internațional de arestare emis de autoritățile din Germania.
“În același timp, autoritățile din Turcia au emis mandate de arestare pe numele a 14 suspecți bănuiți că ar fi sprijinit gruparea infracțională, iar o alta persoană (membru al grupării transfrontaliere cu atribuții de organizare al transporturilor frauduloase de migranți pe segmentul Serbia – Romania, România – Germania a fost reţinută pe teritoriul Greciei. În cadrul anchetei, au fost documentată activitatea infracțională a unui număr total de 36 de suspecți, care ar fi reuşit să organizeze de traficarea ilegală a 580 de migranți depistați pe teritoriile Germaniei, Ungariei și României. Sumele de bani obținute din desfășurarea activităților infracționale se ridică la aproximativ 2 milioane de euro”, transmit procurorii DIICOT.
UPDATE. Migranții, ascunși în zone din apropierea Timișoarei, înainte de a fi îmbarcați în camioane
Grupurile de irakieni, afgani și sirieni erau introduse în România prin zona verde a frontierei cu Serbia. Migranții erau ulterior transferați în mai multe locații din apropierea Timișoarei, iar apoi erau îmbarcați în autovehicule de transport marfă de mare tonaj. De cele mai multe ori, spun anchetatorii, viața călătorilor clandestini era pusă în pericol.
„Pentru documentarea cauzei a fost utilizat aportul EUROPOL și a fost efectuat un schimb constant de informații cu partenerii din Germania, Marea Britanie și Ungaria, precum și punctual cu autoritățile din Serbia, Croația, Slovenia și Bosnia şi Herţegovina. Totodată, autoritățile din statele menționate au participat la 8 întâlniri de coordonare sub egida EUROPOL. Pentru o abordare integrată a fluxului ilegal de migranți și pentru eficientizarea schimbului de material probator privind gruparea, România, Germania, Marea Britanie și Ungaria au semnat un acord pentru inițierea unei echipe comune de anchetă în luna noiembrie 2018. În cadrul anchetei, au fost documentate 42 de incidente de traficare ilegală a migranților, cu 580 de migranți ilegali depistați pe teritoriile Germaniei, Ungariei și României”, transmit reprezentanții IGPR.
Trimite articolul
XPai de aia au arestat pe unii. Succesul este al celorlalti din Germania, Turcia, Marea Britanie. Eu cred ca la noi unii cetateni romani, politisti sau nu, nu stiu, isi baga unghia in gat. Raman cu vila neterminata si in loc de masina mare isi pot permite numai una mai micutza!
Ghinion, ca s-a upt firl. Dar lasa, ca se reinnoada reteaua, ca e prea gras ciubucul sa se renunte!