„Prietenii pompierilor” este cel mai îndrăgit concurs practic pentru elevi, care se desfăşoară în fiecare primăvară, fiind organizat de Inspectoratul Şcolar Timiş şi de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „BANAT” al judeţului Timiş.
Echipele participante sunt formate din câte 10 elevi (un comandant şi opt concurenţi + o rezervă), cu vârste cuprinse între 10 şi 15 ani. Concursul va începe la ora 9, cu o probă teoretică şi va continua cu două probe practice: „Pista de îndemânare peste obstacole” şi „Ştafeta de 400 metri cu obstacole”.
Prin atragerea elevilor în aceste concursuri se urmăreşte conştientizarea factorilor ce pot genera situaţii de urgenţă, implicarea individuală sau în echipă în acţiuni de prevenire şi modul de comportare în situaţii de urgenţă.
La finalul concursului, elevii din echipele câştigătoare vor primi diplome, cupe şi premii, iar echipa de pe locul întâi va participa la faza naţională.
Citiți principiile noastre de moderare aici!