Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție accesează fonduri nerambursabile europene pentru a pregăti viitorii „părinți de meserie”, în colaborare cu direcțiile de asistență socială și protecția copilului, printre care și cea din Timiș. Proiectul pentru reducerea numărului de copii și tineri plasați în instituții, prin consolidarea rețelei de asistenți maternali, va fi depus pentru accesarea fondurilor europene până în 12 noiembrie. Consilierii județeni din Timiș au aprobat miercuri, într-o ședință extraordinară, încheierea unui acord de parteneriat între Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș și Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție.
„Se dorește ca un număr cât mai mare de copii să fie scoși din instituțiile statului și să fie trimiși spre familiile de asistenți maternali. Noi, la această oră, avem 535 de asistenți maternali, unde se află în îngrijire și în creștere aproape o mie de copii, și urmează ca până în anul 2022, numărul de asistenți maternali să crească cu încă 145-150, astfel încât încă 300 de copii urmează să plece din instituțiile statului, de la casa de copii, cum se știe foarte bine, unde oricum nu sunt condițiile pe care le au acești copii în familii. Pe de altă parte, lucrul cel mai important este că urmează ca până în anul 2022, toate cheltuielile care sunt legate de salarizare și bineînțeles de funcționare a acestui sistem al asistenților maternali să fie suportate în proporție de 98% din banii din acest program POCU. Ca urmare a acestui fapt, intensitatea financiară pe bugetul consiliului județean va fi redusă cu aproape 31 de milioane de lei. O economie enormă care poate fi folosită în alte scopuri, pentru dezvoltarea județului și pentru îmbunătățirea condițiilor de trai și de viață a copiilor care mai rămân în instituțiile noastre”, a spus Nicolae Oprea, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș.
La DGASPC Timiș sunt angajați 535 de asistenți maternali profesioniști, care au în îngrijire 968 de copii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!