Față de anul trecut, cantitatea de apă sfințită care va fi împărțită credincioșilor la Catedrala Mitropolitană din Timișoara de Bobotează va fi mult mai mare. Prognoza meteo care anunță vreme frumoasă va face, cel mai probabil, ca la lăcașul de cult din centrul urbei să vină mai mulți credincioși ca în alți ani. Astfel, dacă anii trecuți erau pregătiți 1.500 de litri de apă sfințită pentru credincioși, în 2018 cantitatea ajunge la aproximativ 5.000 de litri. Apa sfințită va fi distribuită în șase puncte, la intrarea în Catedrala Mitropolitană și în lateral.
Apa sfințită va fi împărțită credincioșilor după slujbă. Sâmbătă, la ora 8, la Catedrala Mitropolitană va avea loc Utrenia, iar la 9.30 Liturghia Arhierească, la finalul căreia se va face sfințirea apei, iar după terminarea predicii apa se va împărți credincioșilor.
Pe 6 ianuarie, credincioşii prăznuiesc Botezul Domnului sau Boboteaza, care aminteşte de botezul pe care l-a primit Domnul Iisus Hristos în apa Iordanului, de la Înaintemergătorul Ioan, şi când Duhul Sfânt a coborât asupra Sa în chip de porumbel, iar din cer s-a auzit Glasul Tatălui: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!