În premieră, subiectele de examen au fost proprii pentru fiecare universitate, dar bazate pe o tematică comună şi respectând o metodologie unică, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Cei mai mulţi candidaţi au optat pentru a susţine concursul în centrele din Bucureşti (1773), Cluj Napoca (821) şi Iaşi (770). În total, la nivel naţional s-au înscris la concurs 5025 de absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie care concurează pe un număr de 3810 de poziţii, dintre care 2998 locuri şi 812 posturi. Dintre cele 2998 locuri în rezidenţiat scoase la concurs un număr de 2600 locuri sunt pentru medicină, 290 locuri pentru medicină dentară şi 108 pentru farmacie.
Concursul s-a desfăşurat sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, pe o durată de 4 ore. Ocuparea locurilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, pe fiecare centru universitar, în limita locurilor publicate pentru fiecare domeniu în centrul respectiv, alcătuindu-se o singură clasificare pe centru universitar, pentru fiecare domeniu. Pentru rezidenţiatul pe post clasificarea se face pe fiecare post.
Posturile scoase la concurs pentru care nu au fost candidaţi înscrişi sau posturile pentru care candidaţii nu au obţinut punctajul minim de promovare nu vor putea fi alese de alţi candidaţi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!