Cetățenii din localitățile vizate beneficiază acum de peste 13 km de conducte de transport a apei potabile, 6.9 km de conducte de apă reabilitate, peste 22.7 km de conducte noi de apă potabilă, 5 km de conducte de aducțiune, o stație de pompare a apei potabile, o stație de pompare a apelor uzate, peste 7 km de conducte noi de canalizare, conducte de refulare și o gospodărie nouă de apă.
Contractul de lucrări menționat mai sus face parte din „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020” (Etapa I + Etapa a II-a), a cărui finanțare se continuă acum din Fondul European pentru Dezvoltarea Regională, prin Programul Dezvoltare Durabilă (PDD) 2021-2024. Proiectul are o valoare totală de 239,5 milioane de euro, din care, 180,4 milioane de euro reprezintă fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, 40,4 milioane euro sunt fonduri de la bugetul de stat, 4,3 milioane euro reprezintă fonduri de la bugetul local și 14,4 milioane euro însumează cofinanțarea Aquatim. Obiectivul proiectului vizează dezvoltarea unor sisteme durabile de alimentare cu apă și apă uzată în Timișoara și în 81 localități din județul Timiș.
Angajamentul Aquatim pentru o dezvoltare durabilă este să aducă îmbunătățiri semnificative în comunitate, să asigure un mediu mai sănătos și mai durabil în zona deservită și să creeze un viitor mai bun pentru generațiile viitoare, iar continuarea proiectului major de investiții, prin PDD 2021-2027, asigură premisele pentru îndeplinirea acestui angajament.
Dr. ing. Ilie Vlaicu
Director General Aquatim SA
Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană
Proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020
(942)
Citiți principiile noastre de moderare aici!