Aquatim tocmai a încheiat un proiect desfășurat pe fonduri europene, în valoare de aproximativ 120 de milioane de euro. Peste 19 milioane au fost investiți în Timișoara, pentru modernizarea și extinderea rețelei de apă cu aproape 10 kilometri, a celei de canalizare cu aproape 27 de kilometri, dar și pentru modernizarea unei stații de pompare a apei uzate și construirea unui sistem de deshidratare a nămolului de la stația de epurare.
„În fiecare an facem investiții și din fonduri europene, și din fonduri proprii, este o dinamică. Cifrele globale spun că, dacă se investește într-un oraș și se schimbă cam 2% din infrastructura de apă și canalizare, este bine. Cu ajutorul fondurilor europene, Aquatim depășește acest 2%, deci suntem cumva peste media acceptată la nivel mondial din acest punct de vedere. În acest moment, în Timișoara, gradul de racordare este undeva în jur de 98%. Este foarte greu de cuantificat, mai sunt câțiva capeți de străzi, mi-e greu să spun despre aceștia că sunt sută la sută. Dar, cu siguranță că suntem foarte aproape de terminare. Vorbim despre vatra veche. Orașul se dezvoltă continuu. Încercăm să venim cu o infrastructură în completare. Avem canalizare din 1912, în permanență ea a fost schimbată. Am avut, de exemplu, în această perioadă de investiții pe fonduri europene, și procente de 3, 4 și 5%. Din 560 de kilometri de canalizare pe care îi avem în Timișoara, noi investim în 10, 15, 20 de kilometri pe an. Au fost ani în care a investit și primăria. Acestea sunt cifrele despre care putem vorbi”, a explicat, pentru tion.ro, Ilie Vlaicu, directorul Aquatim.
Șeful societății de apă și canal spune că prioritară a fost canalizarea care s-a făcut în perioada comunismului, când s-a lucrat cu materiale proaste. În ultimii 20 de ani, Aquatim a schimbat aproape 25% din sistemul de canalizare al orașului.
„În ultimii 20 de ani cred că Aquatim a schimbat în jur de 20-25% din canalizarea existentă. Există și canalizare veche, este în toată lumea, este o cadență pe care trebuie să o schimbăm. Se schimbă 2% în fiecare an, Aquatim a depășit această cifră în fiecare an. Avem canalizare de pe vremea lui Stan Vidrighin, care merge bine. Dacă investiția s-a făcut acum 100 de ani, putem spune că avem canalizare care merge bine de 100 de ani. Problema este că în unele locuri s-a făcut cu materiale proaste. Sunt zone cu betoane, care s-au făcut în perioada de dezvoltare forțată a Timișoarei, în perioada comunistă, acestea au fost schimbate cu precădere”, a concluzionat Vlaicu.
Articole pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!