Programul special de spălare a rețelei de distribuție a apei din Recaș demarat în iulie va continua până în 31 august, susțin oficialii Aquatim. Conductele de apă sunt curățate în amănunt, pe fiecare stradă din Recaș, cu utilaje speciale ce folosesc un amestec de apă și aer sub presiune. Se lucrează de zor, în zilele lucrătoare, de luni până vineri, între orele 9-17.
Programul de spălare asigură curățarea unui tronson de aproximativ 1-1,5 km în fiecare zi, în funcție de gradul de colmatare.
„Este prima oară când rețeaua de apă din Recaș este curățată în totalitate, cu utilaje specializate. Spălarea și igienizarea conductelor este absolut necesară, pentru eliminarea depunerilor acumulate în timp pe pereții acestora și furnizarea unei ape sigure, la calitatea impusă de standarde. Aquatim a preluat exploatarea sistemului de alimentare cu apă din Recaș în anul 2010. Apa potabilă provine din foraje și, începând cu anul 2017, este potabilizată în stația de tratare a localității, construită de Aquatim din fonduri europene”, transmit reprezentanții societății de apă și canal.
Pe durata spălării conductelor, precum și la reluarea alimentării în regim normal, apa de la robinetele consumatorilor din zonele în care s-a lucrat va fi tulbure. Specialiștii Aquatim le recomandă consumatorilor să nu folosească apa în scopuri menajere până la limpezirea ei completă și să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesitățile pe perioada anunțată.
Ilie Vlaicu, directorul societății, spune că soluția de spălare a rețelei este una eficientă și de impact pe termen lung. El mai precizează că existența stației de tratare și igienizarea rețelei de distribuție din Recaș este o garanție a calității apei de la robinet.
Citiți principiile noastre de moderare aici!