În Timişoara consumurile de apă sunt contorizate la nivelul tuturor branşamentelor începând din anul 2002. Până acum contoarele de branşament erau citite lunar, iar factura era emisă în baza indexului citit. Conducerea Aquatim a stabilit acum citirea contoarelor o singură dată la două luni, „pentru optimizarea costurilor”, dar şi ca urmare a „stabilizării consumurilor din ultimii ani”, spun reprezentanţii societăţii de apă-canal.
În funcţie de situaţia citirii, pe factură, în dreptul indexului nou, va fi menţionat: citit, citit – regularizare; autocitire, autocitire – regularizare; necitit – consum mediu; estimat – consum mediu. În cazul în care în dreptul secţiunii indexului nou se trece menţiunea necitit – consum mediu, se va înţelege că nu a fost posibilă citirea din diverse motive cum ar fi neasigurarea accesului în cazul în care contorul se află pe proprietate privată sau inundarea căminului de branşament, precizează reprezentanţii Aquatim. În lunile în care apometrul nu se va citi, facturarea se va face în funcţie de un consum mediu estimat. Estimările se vor face pe baza consumului înregistrat în ultimele şase luni, dar fără a se lua în calcul consumurile foarte mici sau cele foarte mari.
Aquatim agreează şi autocitirea sau citirea contoarelor de către utilizatori, care pot transmite indexul apometrului de branşament la data înscrisă pe factură la secţiunea – Data următoarei citiri, la numărul de telefon 0256/ 226 656. Personalul societăţii va verifica însă periodic corectitudinea datelor transmise.
Citiți principiile noastre de moderare aici!