Sorincău l-a interpelat în legătură cu acest aspect pe președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, în ședința ce a avut loc joi dimineață în sistem on-line.
„Tot ce știu eu este că am primit de la Aquatim o solicitare de majorare a tarifelor, ținând cont de inflație și de ceilalți indici de creștere a prețurilor la combustibil, energie și așa mai departe. S-a făcut o justificare, așa cum fac toți operatorii, cum am avut și cazul cu RETIM. A fost verificată și de specialiștii de la CJT și ADI-Apă-canal și rezultatul a fost că se va supune în AGA (n.r. – Adunarea Generală a Acționarilor) pentru aprobare. Dacă s-a ajuns în acest stadiu înseamnă că respectă toate condițiile pentru a fi aprobată, adică sunt justificate aceste majorări”, i-a răspuns Alin Nica, liderul CJ Timiș, în plenul de joi.
De asemenea, consilierul județean liberal Andrei Cotețiu a precizat că majorarea este determinată de valul scumpirilor din ultima perioadă.
„În strategia tarifară pentru anul acesta era prevăzută o creștere de 2,2%, dar aceasta a fost votată în 2018. Datorită creșterilor din ultima perioada a prețurilor la energie, gaze și combustibil, Aquatim a lucrat din nou la acest plan tarifar, primind aviz atât de la Ministerul Fondurilor Europene, cât și de la ANRSC (n.r. – Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice). Au solicitat o creștere cu 15%, creștere care se va discuta astăzi în AGA ADI (n.r. – Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară) Apă-Canal”, a explicat Cotețiu.
Trimite articolul
XDar presiune in paramaetrii stabiliti in contract nu dau? Pe langa faptul ca apa nu mai e de aceeasi calitate de multi ani.
-
da sa mareasca 15% cand ne-o marii si noua, la omu de rand salariu cu 15%