Evenimentul va avea loc duminică, 31 mai, la Bastionul Theresia, de la ora 19. MINT își propune să ofere publicului o experiență unică, bazată pe sunet și imagine. Este vorba despre proiecții video care se vor plia perfect pe muzică și pe arhitectura clădirii.
„Mai pe scurt, va fi o proiecție 3D pe o suprafață de aproximativ 1.500 mp cu un conținut adaptat la arhitectura clădirii. Proiecția va începe o dată cu lăsarea serii, în jurul orei 21, și va fi acompaniată de sound-urile experimentale ale artistului invitat. Prin expunerea în aer liber a proiecțiilor 3D și fluiditatea sunetului pe imaginea dată ne dorim o simbioză vizual-acustica asupra acestui important pol cultural timișorean. Va dorim vizionare plăcuta :)”, au transmis organizatorii MINT.
Artistul care va asigura partea muzicală a evenimentului este Valentin Stip. Acesta este originar din Paris și a început să cânte la pian de la vârsta de 7 ani. După ce a cântat Mozart sau Rachmaninoff, Valentin Stip a început să ”se joace” cu abilitățile muzicale ale computerului său. Astfel, a început să creeze muzică electronică, fără a se cataloga într-un anumit stil. Artistul s-a bucurat de succes în toată lumea avânt turnee muzicale atât în SUA, cât și în Europa. Alături de acesta, la evenimentul de la Timișoara, se vor afla și We Are Creepz și Heartrate.
Elementul vizual este la fel de important, iar proiecțiile video vor fi realizate de Vloop. Acesta a pregătit un spectacol vizual aparte, iar materialele realizate în prealabil vor fi transformate live în funcție de muzică.
Intrarea le eveniment este gratuită.
Citiți principiile noastre de moderare aici!