În perioada 7 – 9 iunie 2013 între orele 14:00 – 23:00 va avea loc cea de-a şasea ediţie a Festivalului AccesArt, organizat de Fundaţia Rubin. Pe parcursul celor trei zile se vor desfăşura zeci de ateliere de creație (de la modelaj la origami, de la jonglerie la crochiuri şi fotografie), workshop-uri, expoziții și activități literare, precum și piese de teatru și concerte. Accesul la toate activităţile din cadrul festivalului este liber.
Dintre evenimentele festivalului vor ieşi în evidenţă proiectul artistului Sorin Blijan intitulat „Reflecţiile reflexiei”, prin care acesta îşi va strămuta atelierul de creaţie în Piaţa Unirii sau lecturile muzicale la lumina lumânărilor susţinute de scriitorul Bogdan Munteanu şi muzicianul Petre Ionuţescu.
Muzica şi concertele îi vor însoţi pe cei prezenţi la Acces Art pe toată durata festivalului, printre invitaţi numărându-se Norzeatic, Waka X, ExitOz şi Big Brothers Band.
„Festivalul AccesArt s-a conturat în anul 2008 din dorința de a facilita interacţiunea omului obișnuit cu actul artistic – adus neconvențional în spaţiul străzii. Totodată, festivalul susține și promovează tinerii artiști. Ediţia din 2013 a festivalului este realizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara, al Consiliului Local Timişoara şi al Consiliului Judeţean Timiş”, spun organizatorii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!