Sub genericul “Tristesia – Paraphernalia – Memorabilia”, joi, 23 august, cu începere de la ora 19,30, în galeria din Timişoara, pe Calea Martirilor 51/45, “vor fi puse împreună trăiri legate de Gărâna, ce vor îngădui celor prezenţi a înţelege revenirile acelora care mereu îşi îndreaptă paşii într-acolo. Este un semn de preţuire adus de cei care iubesc acest sat de bohemieni ce « ne-a învăţat estetica modestă, discretă , simplă a unei aşezări ce nici acum nu şi-a pierdut mirajul satului german de munte, Wolfsberg, aproape în totalitate alb, răsărit în 1828 dintr-o pădure », spune Lili Ochsenfeld, artistă şi curatoare, fondatoarea Asociaţiei ArtHouse organizatoarea evenimentului. Va fi expusă o selecţie a lucrărilor realizate pe parcursul Simpozionului de artă vizuală ArtHouse Wolfsberg Gârâna, organizat în luna iulie a acestui an, creaţii ale artiştilor Costin Brăteanu, Roger Colombik, Adrian Ioniţă, Rithika Merchant, Camil Mihăescu, Elisabeth Ochsenfeld, Renée Renard. Miezul serii este dedicat recitalului Vocal Art Masterclass, susţinut şi condus de Aura Twarowska, mezzosoprană la Opera de Stat din Viena. Acompaniază la pian Silviana Cîrdu. Vor participa: Andra Crăciun – soprană; Nicoleta Brola – soprană; Simona Negru – soprană; Monika Szirbik – mezzo-soprană; Romeo Cornelius – contratenor; Nicolae Haţegan – tenor; Claudiu Sola – bass. Triada serii se întregeşte cu prezentarea DVD-ului In the middle of nowhere realizat de Marius Giura/ Banat Jazz şi a volumului Gârâna Jazz de Tinu Pîrvulescu. Prezintă CRISTINA CHIRVASIE, regizoare, scriitoare, realizatoare TV.
Artista Lili Ochsenfeld muta muntii la Triade
Gărâna se mută, pentru o seară, la Triade, anunţă Sorina Jecza. Arte vizuale, muzică, film şi carte, toate înfăţiţând miracolul renaşterii gărâneze sub semnul culturii, sunt puse laolaltă de Lili Ochsenfeld şi Sorina Jecza, într-un eveniment menit a-i desfăta pe cei ce şi-au lăsat măcar o fărâmă de suflet în vechiul sat de pemi, azi de boemi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!