Artiştii Operei Naţionale Române din Timişoara i-au cucerit pe austrieci cu cea mai redutabilă armă de sorginte vieneză: opereta. Timişorenii sunt, pentru al cincilea an consecutiv, protagonişti ai Festivalului „Operettensommer”, care se desfăşoară în perioada 29 iulie-13 august 2011 la Kufstein, în Austria. Încă de la prima ediţie, cea din 2007, la care pe afişul festivalului s-a aflat opera „Liliacul” de J. Strauss, artiştii din Timişoara au primit din partea organizatorilor oferta oficială de a susţine spectacole cu titluri de operetă pentru următorii cinci ani. Astfel, au urmat spectacolele cu operetele „Silvia” de E. Kalman (2008), „Văduva veselă” de Fr. Lehar (2009) şi „Sânge vienez” de Johann Strauss (2010).
Pentru această a cincea ediţie a fost aleasă opereta „Prinţesa circului”, de E. Kalman. „Este o adevărată provocare artistică să interpretezi operetă în Austria, altfel spus la ea acasă. (…) Opera din Timişoara este prezentă în festival cu ansamblul orchestral complet, corul, echipa tehnică de scenă şi costume, partea austriacă asigurând conducerea muzicală, asumată de maestrul Ernst Theis, soliştii şi corpul de balet al Şcolii de balet din St. Polten, dansatori care au susţinut şi la Opera din Timişoara două spectacolele de balet, în Festivalul Timişoara Muzicală, ediţia 2010, şi la Festivalul de operă şi operetă din Parcul Rozelor, în acelaşi an”, precizează maestrul Corneliu Murgu, directorul Operei din Timişoara.
Scena festivalului de la Kufstein este amplasată într-un cadru mirific, o cetate medievală, iar evenimentul atrage la fiecare reprezentaţie un public numeros, sosit din toate colţurile Austriei şi nu numai. Preţul unui bilet la spectacol este cuprins între 29 şi 75 de euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!