Înscrierea presupune ca artiștii stradali să citească regulamentul, care poate fi consultat pe site-ul AICI. Acolo găsesc formularul pe care trebuie să-l completeze în format fizic sau digital. Dacă optează pentru a doua variantă trebuie să-l trimită pe adresa de mail office@ccmt.ro. De asemenea, îl pot depune la sediul Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, de luni până vineri, între orele 9 și 14. Înscrierea este considerată validă doar prin primirea unui număr de înregistrare.
Înscrierile se fac până în 26 ianuarie, iar audițiile vor avea loc în perioada 28-29 ianuarie, de la ora 9. Programul detaliat, pe zile și pe ore, al audițiilor, va fi comunicat luni, 27 ianuarie, pe site-ul și pe pagina de Facebook a Casei de Cultură.
Se pot înscrie pentru autorizare artiștii care doresc să performeze în spațiul public și nu au legitimație în termen de validitate, precum și artiștii a căror legitimație expiră în ianuarie 2025.
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara organizează două audiții de autorizare pe an, în lunile ianuarie și iunie.
„Activitățile cultural-stradale pot fi performate de persoane sau grupuri de până la cinci persoane cu vârsta de minim 16 ani, cu sau fără studii de specialitate. Dacă mai mulți muzicieni/artişti (maximum cinci) doresc să lucreze împreună, aceștia se pot asocia și pot aplica pentru un singur aviz.
În această situație, avizul va fi eliberat reprezentantului grupului respectiv, iar în anexă vor fi trecuți restul de participanți/membri. Calificativele acordate de membrii comisiei vor fi între 1 și 10 puncte. Aviz vor primi doar persoanele care obțin calificative de minim șapte puncte din partea fiecărui membru al comisiei”, au transmis reprezentanții Casei de Cultură.
La evaluare, artiștii-interpreți și muzicienii vor trebui să prezinte un repertoriu cu minimum zece piese, iar actorii vor prezenta un moment teatral. În privința dansatorilor, aceștia trebuie să prezinte un moment coregrafic. Solicitanții din domeniul artelor vizuale trebuie să vină la audiții cu un portofoliu de lucrări artistice și să prezinte o probă de practică demonstrativă a abilităților în domeniu.
În funcție de nota obținută, artiștii își pot desfășura activitatea astfel:
⦁ Note egale sau mai mari decât 8: Piaţa Victoriei, Piața Libertății, Piaţa Unirii, Piața Sf. Gheorghe, Platoul din fața Parcului Central, Str. Mărăşeşti, Str. Lucian Blaga, Str. F. Griselini, Str. Eugeniu De Savoya, Str. V. Alecsandri, Str. Fără Nume, Str. Gen. Praporgescu, Str. Enrico Carusso, Str. Sergent Constantin Muşat, Str. Radu Negru, Str. Florimund Mercy, Str. A. Pacha, Str. D. Cantemir, Str. V.V. Delamarina și Str. J. Bolyai.
⦁ Note cuprinse între 7 și 8: Platou Sinaia, Piața Traian, Piața Țarcului, Piața Romanilor, Parcul Alpinet, Str. I.I. de la Brad, Str. Holdelor, Piața Nouă, Str. Veronica Micle, Str. Al Russo, Str. Tabor, Str. Bogdăneștilor, Str. Herculane și Str. Ismail.
Calificativul minim necesar pentru obținerea autorizației este 7.
Pentru detalii suplimentare puteți suna la numărul de telefon 0256-498214, zilnic, între orele 9-16:30.
Citiți principiile noastre de moderare aici!