Drumul de piatră care va fi asfaltat asigură legătura între DJ 588A și DN 57, ruta Rovinița Mare – Percosova – Gherman, spre județul Caraş-Severin și spre DN 59, punctul de trecere a frontierei Moravița, și are o lungime de 13,5 km.
„Asfaltăm, în premieră, drumul de piatră DJ 588B, pe ruta Rovinița Mare – Percosova – Gherman. Modernizarea șoselei va asigura un acces mai facil către granița cu Serbia pentru mii de timișeni. În plus, acesta va reduce și presiunea de pe E70, pe sectorul Voiteg – Moravița. Utilajele trebuie să intre în teren, deoarece am semnat ordinul de începere a lucrărilor, durata de realizare fiind de nouă luni, însă avem speranța că lucrarea va fi finalizată mai devreme”, a spus Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.
Investiția se ridică la aproape 18 milioane de lei. Finanțarea este asigurată din fonduri guvernamentale prin Programul Național de Dezvoltare Locală și de la bugetul local.
Citiți principiile noastre de moderare aici!