Specialişti din domeniul dializei şi nefrologiei din şase regiuni de dezvoltare ale ţării, inclusiv regiunea Vest, au încheiat primul din cei trei ani de perfecţionare în cadrul proiectului intitulat „Şcoala Medicală Europeană – Instruirea personalului medical pentru tehnologii inovatoare şi proceduri moderne în dializă”, cofinanţat din Fondul Social European prin POSDRU şi derulat de IHS Medical School, în parteneriat cu City University London. Astfel, în primele luni ale proiectului au avut loc două sesiuni de formare de formatori în dializă, opt sesiuni de formare în managementul modern al serviciilor de dializă şi 11 sesiuni de formare în utilizarea calculatorului. La aceste cursuri au participat 262 de angajaţi din unităţi de dializă, publice şi private – asistenţi medicali, tehnicieni şi statisticieni – inclusiv din Timişoara. “Considerăm că a sosit momentul să marcăm trecerea la următoarea etapă, în care informaţiilor de specialitate să li se adauge cunoştinţe şi deprinderi care să conducă la performanţă în atingerea unei calităţi superioare în serviciile de dializă şi nefrologie”, a declarat Dr. Dimitrie Capşa, coordonatorul medical al proiectului implementat de IHS Medical School.
Asistenti medicali timisoreni pregatiti in dializa moderna
Tehnologii inovatoare şi proceduri moderne în dializă. Ambele fac parte din instruirea personalului medical făcută de IHS Medical School, în parteneriat cu City University London, la care iau parte asistenţi medicali timişoreni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!