Liderul sindicatului Pro As, Adrian Marcu, care reprezintă angajaţii din cadrul DGASPC Timiş susţine că greva japoneză a fost declanşată de dimineaţă, iar cei care participă la această formă de protest ar fi trebuit să poarte banderole, dar, din cauza salariilor mici, nu au avut bani să le achiziţioneze.
Marcu a mai spus că protestul este generat de faptul că, prin interpretarea dată legii unice de salarizare de Consiliul Judeţean Timiş, finanţatorul instituţiei, şi directorii DGASPC, salariaţii acestei instituţii vor ajunge să piardă o mare parte din sporuri, ceea ce înseamnă reduceri de salariu cuprinse între 15 şi 40 de procente.
“Este o grevă japoneză, care va ţine pe parcursul întregii zile, adică până la ora 16. La această grevă participă majoritatea angajaţilor din instituţie. Este vorba de circa 700 de asistenţi maternali şi în jur de 800 de angajaţi ai direcţiei, dintr-un total de 1.800. Nemulţumirile noastre sunt legate de interpretarea pe care au dat-o conducătorii instituţiei şi a Consiliului Judeţean Timiş legii 330, legea salarizării unice şi care pentru noi înseamnă o pierdere a drepturilor salariale cuprinsă în 15 şi 40 la sută. Dacă vorbim în bani, acest lucru înseamnă o diminuare a salariilor de la 150 până la 400 de lei”, a spus Marcu.
Liderul sindical consideră că s-a comis un abuz atunci când la nivelul Consiliului Judeţean Timiş s-a decis ca sporurile angajaţilor DGASPC să nu depăşească 30 la sută din salariu, acestea ajungând acum chiar şi la 65 la sută din indemnizaţie.
De asemenea, Adrian Marcu a afirmat că, dacă revendicările angajaţilor DGASPC nu vor fi soluţionate, aceştia vor picheta sediul instituţiei pe 16 februarie şi sediul Consiliului Judeţean Timiş pe 19 februarie. Pe lângă aceste forme de protest, toţi cei 1.800 de angajaţi ar putea acţiona în judecată DGASPC şi Consiliul Judeţean Timiş, ceea ce ar însemna 1.800 de procese simultane.
Citiți principiile noastre de moderare aici!