Asociația NextGen, dedicată tinerilor care se integrează pe piața muncii, a apărut dintr-o nevoie reală – mulți tineri care nu se valorifică în fața angajatorului și nu au ocazia de a experimenta în domeniul ales. Lucian Mihăilescu, președintele asociației, spune că tinerii vin „cu noțiuni teoretice care nu au legătură cu secolul XXI”.
„Am creat asociația pentru a atenua declinul asociațiilor studențești care făceau legătura între mediul educațional și business. E o prăpastie mare care a fost dintotdeauna. De cele mai multe ori această prăpastie era atenuată de asociațiile studențești care aveau proiecte și inițiative în care implicau studenții și le ofereau o pânză de siguranță în care ei puteau să experimenteze, să ia contact cu mediul de business, să vadă partea profesională cum este. Văd problema din perspectiva persoanelor tinere cu care am avut tangențe, cât și din cea a oamenilor din HR, corporații, colegi sau prieteni care lucrează în firme micuțe, sunt probleme la nivelul de recrutare, în momentul în care vine un tânăr la interviu nu are nicio idee despre ce presupune o afacere, un mediu profesionist, vine cu noțiuni teoretice care nu au legătură cu secolul XXI, iar integrarea lor este deficitară”, spune Lucian Mihăilescu, președintele asociației NextGen.
Asociația se adresează tinerilor cu vârste între 18 și 35 de ani și creează programe de mentorat pentru pregătirea lor profesională. Primul eveniment are loc în luna octombrie, pentru cei interesați de mediul de vânzări – The Sales Academy (Academia de vânzări – n.r.). Asociația vrea să implementeze astfel de programe și pentru alte domenii, inclusiv un program de shadowing, prin care tinerii să fie prezenți în activitățile de zi cu zi a persoanelor cu experiență.
„Am început cu Academia de vânzări ca prim proiect, urmează și altele, inclusiv un program de mentorat, care momentan în România nu l-am văzut implementat și care este la nivel de experiență internațională. Am vrea să transpunem un astfel de concept local, în care tinerii să poată să meargă în procesul de shadowing la persoane cu experiență – să meargă la întâlnirile lor, să vadă procesul de selecție, de ce alegem clientul X și nu clientul Y. Foarte mulți pe zona de vânzări cred că pot vinde orice la oricine, lucru care este o perspectivă greșită. Academia vrea să ajute la lucrul acesta, plus partea de profilare ca vânzător – care este stilul de vânzare, de ce alegi secțiunea de vânzare pe gustul tău, cum să scanezi și să te adaptezi la profilurile de clienți. Sunt anumite etape care se învață din experiență și din date științifice la profilarea respectivă”, precizează Lucian Mihăilescu.
La trainingurile organizate de asociație sunt invitate persoane cu experiență, pornind de la cei care au start-up-uri de succes până la cei din companii cu mii de angajați. Tinerii vor avea parte de activități specifice domeniului, situație-cheie și scenarii posibile care cer rezolvare, iar în plus vor trece printr-un proces de formare personală – cum să se prezinte angajatorilor sau cum să pregătească un CV.
„ Tinerii pot să învețe să se cunoască pe ei însăși, să știe cum să-și vândă propriile activități, să știe să le identifice și să și le dezvolte, vor avea contact cu persoane cu experiență și vor putea crea network de contacte la care pot apela pentru sfaturi. Vin oameni care pot veni cu răspunsuri concrete la unele probleme. Dacă vor să vadă cum e piața reală de vânzări și să experimenteze pe parcursul a două săptămâni, îi așteptăm la înscriere”, transmite Lucian Mihăilescu, președintele NextGen.
The Sales Academy va avea loc în perioada 4-17 octombrie la Timișoara, iar printre trainerii prezenți se numără Florin Cornianu – CEO 123Form Builder, Călin Iepure – CEO bizz.club România, Adela Cristea – Managing la Ascent Group, Dan Mocanu – Business Mentor la InnovX și Bogdan Vaida – Co-fondator Sellfication & Școala Alfa. Trainingul de două săptămâni este gratuit. Puteți participa la primul eveniment al celor de la NextGen prin înscriere online AICI, până în 25 august. La final, asociația oferă un certificat de validare a competențelor obținute și posibilitatea de a participa la interviuri de angajare. În plus, participanții beneficiază și de un profil media al angajatului și de vizibilitate în online.
editor Dan Oancia
Trimite articolul
XCand spui piata spui marfa – vanduta, traficata sau schimbata. Astfel de denumiri sunt o rysine pentru demnitatea umana si dau ca rezultat acel om standard, infuzat cu indiferenta si un anime grad de lehamite, insensibil la mai mult decat un rol mecanic lucrativ, unde face ce i se spune, cat poate, apoi uita complet pana a doua zi de ocupatia sa. Plus zelosii in posturi de sefie, care isi trag entuziasmul din dependenta de acea senzatia de a avea putere asupra altora. Niciuna din aceste relatii de munca nu se afla in spectrul normalitatii, sunt mai degraba deviatii tolerate sau cultivate pentru ca sunt exploatabile si productive. Cand nu mai merge smecheria, angajatii de ieri sunt aruncati in brayele familiilor sia serviciilor sociale fantomatice, sa se spele cu ei pe cap daca sunt bolnavi, epuizati, deprimati sau ce alte efecte mai dau anii de munca tip “piața muncii” de care vorbiti voi in acesti termeni. Doar samsarilor de oameni le sunt agreabili termenii astia! Deja peste ocean se vorbeste tot mai mult despre ce efect deumanizant si distructiv a adus trecerea de la “om” la “resursa umana” – cu toata depersonalizarea aferenta, statistici, programe, interviuri ce implica AI, backround checking ca la infractori, analiza ADN si toate intruziunile… plus trecerea de la “servicii personal” la ineptul HR, care se ocupa cu manipularea angajatilor pentru satisfactia sefilor. Iar luati in brate o paradigma gresita, ce da rezultate ff proaste deja pe alte meridiane, si o plimbati pe aici, pe la “inapoiatii” Europei de parca ati inventat gaura in macaroana. Sa va fie rusine – puteati incerca sa ganditi cu mintile voastre, nu sa plagiati tampenii, si mai consumati si atatea fonduri pentru asta!
-
Spune-i si lui Gigi (ciobanul sef de la FCSB) care vinde si cumpara oameni (care joaca fotbal) pentru milioane de €, asa cum vinde si cumpara oi! 🙂
Este o “piata” pe care se tranzactioneaza cunostinte, abilitati, aptitudini, talent etc… Nu se tranzactioneaza individul.