La acţiune au luat parte conducerea executivă
a CJT şi
primarii sau reprezentanţii
primăriilor din judeţ
implicate în proiectul privind managementul
deşeurilor. „ADID
este cea care va decide politica de gestionare a
deşeurilor din Timiş, dar şi care sunt
responsabilităţile operatorului. Mijlocul
lunii iunie sau, în unele cazuri, 15 iulie,
reprezintă termenul până la care
trebuie închise gropile de deşeuri existente
în Timiş”, a spus
preşedintele CJT, Constantin
Ostaficiuc.
El s-a mai referit la finanţările necesare
pentru închiderea acestor depozite de
deşeuri, dar şi la necesitatea unor
măsuri de depozitare provizorie, până
la realizarea deponeului de la Ghizela şi a
staţiilor de transfer. Preşedinte al
ADID a fost ales Adam
Crăciunescu, iar membri în Consiliul
Director – primarii
localităţilor Timişoara, Lugoj, Ghizela
şi Sânnicolau Mare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!