Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva, de 21 de kilometri, de la Ilia la Holdea, era programat să se deschidă încă din 12 august, când trebuia să aibă loc recepția loturilor 3 și 4, un total de 43 de kilometri. Lotul 4 (22 de kilometri între Ilia și Șoimuș) s-a deschis în 14 august, iar la lotul 3 consultantul a găsit lucrări neconforme și a amânat recepția. Ministrul Transporturilor a declarat luni că pentru lotul 3 Lugoj-Deva există două soluții – ori se extinde garanția, de la 4 la 10 ani, ori se reziliază contractul.
Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură transmit că CNAIR a decis rezilierea contractului.
„CNAIR a reziliat contractul lotului 3 al autostrăzii A1 Lugoj-Deva!!! La 16 zile de când tronsonul de 21 km aflat la un procent fizic de 99% putea fi dat în trafic, ministrul Cuc și executanții lui din CNAIR au persistat în șantajarea constructorului și obligarea acestuia de a accepta o extindere a garanției tuturor lucrărilor de la 4 la 10 ani, neluând în calcul în niciun moment deschiderea autostrăzii. Imaginați-vă rezilierea unui contract al unei case unde mai trebuie pus un bec. Pentru profesioniștii din domeniul infrastructurii de transport așa ceva este de neimaginat. Probabil vorbim de o premieră la nivel mondial. Nodul Holdea (parte a altui contract cu același antreprenor) NU este reziliat, iar unul dintre cele două ecoducte construite NU a fost inclus și nici plătit în cel reziliat astăzi. În concluzie, inaugurarea celor 21 de km devine incertă . Singurul lucru sigur este că statul român va pierde definitiv garanția de 4 ani și că vom avea mulți ani de procese în urma cărora riscăm să plătim tot noi, contribuabilii români, daune financiare de zeci de milioane constructorului”, scriu cei de la Asociația Pro Infrastructură pe pagina de Facebook.
După recepția lotului 4, consultantul a recomandat ca la lotul 3 să nu se înceapă această procedură pentru că s-au găsit deficiențe – „probleme cu ravelări în taluz, cu fisuri, marcaje incomplete, lipsă capace canal, disfuncționalități la garduri” – după cum a declarat purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, pentru Tion.ro.
Se lucrează încă din noiembrie 2013 pe șantierele de pe loturile 3 și 4 ale Autostrăzii Lugoj-Deva. Lucrările ar fi trebuit terminate în 2016.
Pe lotul 3 lucrează asocierea C Teloxim Con SRL – COMSA SA – Aldesa Construcciones SA – Arcadis Eurometudes SA, lucrările fiind contractate la o valoare de 579,92 milioane de lei fără TVA, din care 492,93 milioane lei Fonduri de Coeziune, iar diferența a venit din fonduri de la guvern.
La lotul 4 a lucrat asocierea Tehnostrade – Spedition UMB, valoarea contractului fiind de 419,39 milioane lei, fără TVA. Contractul a fost finanțat cu 356,48 milioane lei din Fonduri de Coeziune, diferența fiind asigurată din fonduri de la guvern.
Pe A1 mai există o problemă: cei 10 km dintre Holdea și Margina, unde trebuie amenajate tunelurile pentru urși. Lucrările pe acest tronson de autostradă au fost scoase la licitație abia în această vară. Din cauza acestei porțiuni de autostradă lipsă, șoferii trebuie să coboare de pe A1 la Margina și de acolo să circule spre Deva pe vechiul drum național.
UPDATE. Surse din CNAIR au confirmat pentru TION că acest contract cu antreprenorul de pe lotul 3 a fost reziliat.
În cursul acestei zile, ministrul Transporturilor Răzvan Cuc va face, cel mai probabil, declarații cu privire la acest subiect, acesta fiind într-o vizită în partea de vest a țării, pe teritoriul regionalei Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara.
UPDATE 2. Ministrul Transporturilor: Cea mai bună soluție este rezilierea contractului.
Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc, aflat miercuri, 28 august, într-o vizită în Caraș-Severin, a declarat că cea mai bună soluție în ceea ce privește lotul 3 este rezilierea contractului cu antreprenorul, spunând că astfel rămân peste o sută de milioane de lei în conturile statului, care, în cazul în care va fi vreo problemă, pot fi investiți în repararea autostrăzii.
„Cea mai bună soluție este rezilierea contractului, pentru că în acel moment statul rămâne cu bani, practic rămâne și cu garanția, operează și penalitățile, și rămânem cu peste o sută de milioane de lei în conturile statului, care, în cazul în care vom avea vreo problemă, pot fi investiți în repararea acestei autostrăzi. (…) Ori lucrezi cum trebuie, ori nu facem recepția. Le-am spus lucrul acesta de la bun început. Dacă nu au înțeles, atunci trecem pe partea cealaltă. Ce se întâmplă? Se reziliază contractul, intră Compania (CNAIR – n.r.) să lucreze ceea ce trebuia făcut în acele zece zile pe care le-am dat ca termen inițial – lucrări de decolmatare a șanțurilor, care trebuiesc făcute pentru a da în exploatare numărul de kilometri, după care autostrada va fi monitorizată de companie. Avem acest tampon de bani, care după ei ar trebui să anulăm și penalitățile, să reducem și garanția de bună execuție. Eu nu înțeleg – noi trăim în statul România sau trăim într-un alt stat și trebuie să facem ce vor alții? Trebuie să facem ce știm mai bine pentru România și să știm că avem rezerva din care putem investi. Ei mi-au spus la întâlnirea de luni că totul este perfect, dar în același timp tot ei îmi spuneau că sunt de acord să dau garanții extinse pe anumite puncte de autostradă. Păi cum totul e OK dacă ești de acord să dau garanție pentru anumite puncte? Înseamnă că nu este OK în anumite puncte”, a declarat ministrul Transporturilor Răzvan Cuc, miercuri, 28 august.
Articole pe aceeași temă:
Se deschide circulația pe lotul 4 din Autostrada Lugoj-Deva: 22 de kilometri de la Ilia la Șoimuș
Trimite articolul
Xisi bate joc Cuc asta si pesedeul de noi, DAR ei uita din nou ceva(ceva ce a uitat si tatuca Dracnea):
VOR FACE PUSCARIE PENTRU ASTA!
Cuc poate fi acuzat de subminarea economiei nationale, abuza in serviciu… …
Cuc, mars langa Dracnea tii ma tii!!!
“în urma cărora riscăm să plătim tot noi, contribuabilii români, daune financiare de zeci de milioane constructorului”
De ani de zile plătim amenzi la CEDO din cauza unor magistrați incompetenți, dar USR vrea desființarea secției care cere anchetarea și tragerea lor la răspundere.
La fel e și cu autostrăzile. Când sunt reziliate contractele cu firmele românești nu e nimeni interesat. Când se reziliază contractele cu firme străine, încep să se agite “profesioniștii” din USR.
Dai bani unei asociatii ca sa-ti faca lobby astfel incat sa forteze autoritatile sa receptioneze un produs prost.
Iesi oricum mai ieftin cu banii dati asociatiei, decat daca ai face autostrada asa cum trebuie.
Iar o afacere paguboasa pentru statul roman, ani de procese si in final constructorul va primi si mai multi bani si lucrarea se va da in folosinta asa cum e .
Bravo no asta treabă faină lucru făcut că la noi adică Românește la punctul ăsta batem pe toți !!!!!!!
Astia is bat joc de noi, autostarda e gata si in loc sa-i dea drumu, ei reziliaza contractul?
Va dati seama ca v-om circula dupa ani de zile cat dureaza procesele si vom plati tot noi prostii penalitati de milioane!
Luav-ar dracu de pesedei idioti, poate ne-om trezi si noi odata sa nu mai ajunga astia in veci la putere.
BAAAAAAAA . Ii mai bun DN, unde mor oamneii pe capete, decat o autostrada care nu are santuri pentru scurgerea apei?BAAAAAAA PLECTIA ACASA CA SUNTETI DEEEEEEEGEEEEEAAAAABAAAAAAA
Na acum sa vedem cat va platii statul, adica noi pentru aceasta prostie.
Sper ca pana atunci sa se poata trage la raspundere cei responsabili si sa faca macar 4 daca nu 10 ani cum cereau ei la marirea garantiei.
Deci acum daca chiar se surupa autostrada tot noi platim….
interesele cui reprezinta aceasta “asociatie – pro infrastructura” ?
mai votati comunistii!
N-au bani sa platesca, de aia au reziliat.
Foarte bine! Nu mai suntem pe vremea lui ciolos, sa isi bata joc privatii de tara asta! Garantie de 10 ani sau afara!!
ce fel de firme ipotente castiga tot timpul licitatiile si nu sunt in stare sa termine lucrarile in termen, asocierea de firme ar trebui excluse de la licitatii.
deci Cuc explica asa: eu comand o mobila de 1000 euro, dau 500 euro avans. cand firma care mi-o executa vine cu ea la mine acasa, il las sa o monteze, apoi i spun ca uite aici nu e bine, aici nu e chiar ok… … si i zic ca nu i mai dau restul de 500 euro carepar eu cu ei “prezumtivele” erori(care pot sa nu exite sau sa fie nesemnificative), si asa raman cu mobila de 100euro platita cu 500. exact asa explica Cuc. asta e tampit sau l-a batut sorele in cap si a facut insolatie?
de ce e tampit? pentru ca vom fi dati in judecata si Comsa va castiga si vom plati si penalitati pe lang banii care trebuie sa i dam acum!!!
reziliere? foarte bine.
sa nu mai fim noi tara aia in care “merge si asa”.
perfect. exact. corect.
aia vrem de acuma.
Ma lasati cu asociatia Pro Infrastructura …cand s-a refuzat receptia la ceva bucata de autostrada ( cred ca la Sebes – Turda ) la fel au sarit de cur in sus; ca apoi si constructorul sa recunoasca si sa refaca, si aceasi asociatie Pro-Infrastructura sa dea dreptate CNAIR-ului ( W.T.F. ? ) apoi s-a facut din nou receptia.
Acum ii dau dreptate ministrului ( nu ca imi place de el ) dar din surse sigure, chiar sunt probleme grave: gardul este lasat ( nu au fost in stare sa puna un gard de plasa drept ), asfaltul proaspat turnat este denivelat ( pana si SDM-ul lui Robu il toarna mai drept ), versantul este plin de crapaturi ( luni dimineata in 27 august 2019 era plin de muncitori si lucrau la versant ; cred ca niciodata nu au fost asa multi uncitori pe santierul ala ) si multe altele….
Ar fi de dorit ca Pro Infrastructura sa declare sursele de finantare proprii.Aveti vreun constructor priceput si responsabil printre membrii ?
Sa zicem ca autoritatile au văzut că lucrările la lotul 3 sunt de proasta calitate si au gandit ca după 4 ani de zile cat tine garantia vor trebui să bage bani multi in reparații de aia si insistenta lor cu 10 ani garantie. Dar ei nu au monitorizat constructorul de la început că sa-l aduca pe drumul cel bun cu calitatea lucrării? Motivele au fost puerile, marcaje lipsa, etc. Ori calitatea întregului lot este îndoielnică si guvernul vrea 10 ani garantie, ori calitatea este buna, guvernul rezilieaza invocând motive minore, ireparabile, iar banii sunt sifonati in alta parte.
foarte bine le-au făcut ! este ce-a mai bună variantă, trebuie odată și odată să știe toate firmele de 2 lei/apartament că nu vin în România doar să ia bani, la muncă asiduă nu la golăneală ieftină ! cei care NU VĂ CONVINE că s-a reziliat mergeți/scrieți pe site-ul ăla de anti-infrastructură și pro comsa și plânge acolo cu lacrimi de crocodili !
avem acum expliatia lipsei de infrastructura – Calitatea. De ce ni se mai promit atunci sute de km de autostrada, gen 180km in 2019?
Bine ca ne mai lasa sa circulam pe cele existe ca daca ar verifica bine, bine s-ar putea sa ajungem la Calitatea Absoluta
E trist. Macar daca erau alte loturi de deschis anul asta. Cu tunelurile pt. ursi ce calitate o mai fii de nici macar nu au terminat licitatia?
Ne meritam soarta! Dupa atatia zeci de ani sa nu avem macar o autostrada care sa lege 2 judete mari nu e vina acestor incompetenti/corupti/nenorociti. E VINA NOASTRA!!! Sa votezi 30 de ani niste politicieni care nu au zis nici o data adevarul curat si care te-au furat pe fata, e dovada clara ca suntem un popor de idioti. Daca s-ar fi facut macar 50 de km de autostrada pe an din 90 pana acum, am fi avut aproape dublul distantei actuale. Ganditi-va la datoria externa si banii aruncati pe toate mizeriile de studii, pomeni si sifonarile din jurul nostru… Puteam usor sa construim peste 100km pe an. Dar niste politicieni de calibrul astora vor un popor sarac, plin de idioti pomanagii.
Cuc trebuie sa fie condamnat penal pentru toate accidentele mortale ce vor avea loc pe portiunea folosita in locul autostrazii muzeu
Bravo! In sfarsit o normalitate: nu si-a respectat contractul, afara de pe lucrare cu el! Statul ramane si cu autostrada si cu restul de bani.
Sa va spun eu cum sta treaba simplificat, toti is vinovati. Cand te apuci de o lucrare ca asta, dai spaga, spaga trebuie sa fie amortizata si atunci constructorul mai eficientizeaza lucrarea, si acum sa va explic la inceputurile constructiei cum este si normal se asteene stratul de bază acesta servește ca fundație pentru imbrăcămintea rutieră. În funcție de tensiunile estimate să apară, drumul cuprinde mai multe straturi de grosimi diferite, în scopul de a rezista la cele mai diverse condiții meteo și de a se menține în stare de funcționare pe o durată de mai multe decenii. Stratul de bază cuprinde un strat de amestec nelegat de balast și și piatră fină concasată, precum și nisip concasat, pentru a atinge capacitatea portantă necesară și de a absorbi sarcinile de trafic, astfel încât stratul de fundație să nu fie dărâmat. Constructorul nu a respectat proportile negiciate asta o spun sigur. Atunci evident vor aparea probleme. Adica un drum stricacios la care se va tot lucra. Deaici si motivul pentru care cer extinderea garantiei, inacceptabil in conditiile in care tu stii ce lucrare ai.. 4 ani.. constructorii nu se simt obligaţi să folosească materiale de calitate bună, deoarece, după doar 4 ani, toate defecţiunile apărute sunt reparate pe banii statului. Problema ii contractul, contractul trebuia de la început facut calumea. Dar poti avea un contract calumea cand tu iei spaga. Vai de tara noastra. As fi amuzat teribil daca ar începe sa vorbeasca cine stie despre dedesuptueile atat ale spaniolilor cat si ale statului. Gen lucrari platite de catre spaniol unor firme care nu exista doar pentru a obtine factura deviz lucrari si astfel a scadea din taxe si a creste o cheltuială nereala.. Sunt multe de spus.. Realitatea este ca toti sunt vinovati spagari, asociatia si politicieni.. Ca într-un film romanesc prost.
Din pacate tot noi vom plati prostia si infumurarea Cucului care si-a incordat grasimea abdominala la constructor. Si, in loc sa circulam pe autostrada, asteptam o noua licitatie etc …
Asociatia Pro Infrastructura are ceva competente in domeniu ? Sau numai datu cu latratu ,dar tot pi banii nostri ?