Risc de accidente pe strada Eugeniu de Savoya. Mai multe bucăţi mari de ornamente şi cărămidă au căzut de pe un imobil, joi, pe trotuare şi pe carosabil, printre maşinile parcate pe stradă. Din fericire, de această dată nu a fost rănit niciun trecător şi nu a fost avariată nicio maşină, dar astfel de situaţii se pot repeta oricând. La faţa locului a sosit o echipă de poliţişti locali care a legat o bandă cu „pericol de accidentare” de clădire şi de un stâlp. Reprezentanţii Poliţiei Locale spun că proprietarul va fi somat să ia măsuri pentru a îndepărta imobilul, iar dacă nu va face lucrări de reparaţii va fi sancţionat.
„Noi am fost chemaţi de către un reprezentant al primăriei, de la Compartimentul pentru situaţii de urgenţă. Am luat legătura cu administratorul, proprietarul am înţeles de la cei din zonă că este plecat din ţară. A fost întocmit un proces-verbal de constatare. Reprezentanţii Serviciului Disciplină în Construcţii vor face demersuri în continuare în acest caz, proprietarii vor fi somaţi să ia măsuri, iar în cazul în care nu se vor conforma vor fi sancţionaţi”, spune purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin.
Atentie, cad caramizi de pe cladiri in centrul Timisoarei
Reactualizat la:
Circulaţia a devenit un pericol pe multe străzi din zona centrală a Timişoarei. Dacă nu cad crengi din copaci, cum s-a întâmplat zilele trecute în zona Universităţii de Medicină şi Farmacie, unde o femeie a fost rănită de o creangă, se desprind ornamente de pe faţadele clădirilor lăsate în paragină. Joi au căzut cărămizi de la un imobil de pe strada Eugeniu de Savoya.
Citiți principiile noastre de moderare aici!