Primul accident s-a produs în apropiere de sediul Primăriei Timişoara. Un tânăr cu un Opel, care venea dinspre Universitatea Politehnica, a derapat când a vrut să vireze la dreapta, pe Bulevardul CD Loga, la intersecţia de la primărie şi a pătruns pe sensul opus de mers, lovind un semafor. „Am avut ceva viteză, e adevărat…”, a recunoscut şoferul. Alţi participanţi la trafic au sunat la 112 să anunţe accidentul, însă până să ajungă poliţiştii conducătorul auto a dispărut. El are însă timp 48 de ore să se prezinte la Poliţia Rutieră, mai ales că va trebui să suporte şi reparaţia semaforului.
Un alt acident a avut loc la ieşirea din Timişoara pe Calea Şagului. O ambulanţă a unei firme private a intrat într-un copac. Şoferul le-a spus poliţiştilor că a derapat, a pierdut controlul volanului şi a lovit copacul de pe marginea drumului după ce un autocamion a schimbat brusc banda şi i-a intrat în faţă. Nimeni nu a fost rănit, dar salvarea a fost serios avariată.
Nu sunt singurele accidente produse joi seara pe şoselele din judeţul Timiş. Au fost şi alţi şoferi care nu au adaptat viteza la condiţiile de drum şi au ajuns să fie implicaţi în accidente rutiere.
Se circulă în condiţii de iarnă. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să adapteze viteza autovehiculelor la condiţiile meteo-rutiere, respectiv vizibilitate redusă, carosabil umed, acoperit cu zăpadă sau polei.
C.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!