Acţiunea de prevenire va fi desfăşurată în perioada 08.06.2011-08.12.2011, iar pe parcursul ei vor avea loc întâlniri cu grupurile ţintă la sediile asociaţiilor de proprietari, în locuri publice şi centre comerciale. Pentru demararea acestei campanii au fost realizate materiale de susţinere cu caracter informativ – preventiv care vor fi transmise în teritoriu către grupurile ţintă prin intermediul poliţiştilor şi voluntarilor. Materialele publicitare vor fi expuse în special în holurile blocurilor din zonele de risc, la intrările în societăţile comerciale, dar şi la sediile poliţiei, în zonele aglomerate, locuri unde se desfăşoară activităţi de relaţii cu publicul. Mai mult, spoturile audio vor fi difuzate prin intermediul posturilor locale de radio, prin sistemul audio din mijloacele de transport în comun, precum şi ale centrelor comerciale.
Atentie la hoti in perioada concediului
“Şi ţie ţi se poate întâmpla!” Este sloganul celei mai noi campanii de informare demarată de poliţiştii timişeni pentru prevenirea tâlhăriilor şi a furturilor din locuinţe ori societăţi comerciale. Oamenii legii vor astfel să îi informeze pe cetăţeni cum sa se fereasca de hoti cât mai bine, mai ales acum, în perioada concediilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!