„Ca urmare a implementării noii aplicaţii privind Sistemul naţional integrat de introducere şi actualizare a informaţiilor legate de evidenţa persoanelor (S.N.I.E.P) şi a faptului că, începând din data de 30.06.2014, se va trece la utilizarea în exclusivitate a facilităţilor noului sistem, Serviciul Evidenţa Persoanelor din cadrul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Timişoara anunţă cetăţenii că, în perioada 20.06.2014-29.06.2014, nu vor fi desfăşurate activităţi de actualizare a bazei de date şi nu vor fi tipărite cărţi de identitate”, au precizat reprezentanţii municipalităţii.
În această perioadă vor fi desfăşurate doar activităţi pentru primirea cererilor şi documentelor necesare eliberării actelor de identitate ori pentru înscrierea menţiunii de reşedinţă şi preluarea imaginilor solicitanţilor.
Totodată, în aceste zile se vor elibera actele de identitate tipărite până la data de 20 iunie 2014.
„Se aplică un nou sistem informatic integrat pentru toată România. Este un program care se testează de ceva vreme. Este nevoie de zece zile pentru a face migrarea informaţiilor, a bazei de date, şi nu se vor putea tipări cărţi de identitate în această perioadă, dar noi vom prelua cereri. Din 30 iunie va funcţiona noul sistem informatic”, a explicat şeful Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Timişoara, Vasile Tărciatu.
Actualizarea bazei de date centrale în vederea emiterii şi eliberării cărţilor de identitate, aferente cererilor înregistrate la nivelul serviciului în intervalul 20-29 iunie, va fi desfăşurată în perioada imediat următoare după ce se va trece la noul sistem, respectiv în săptămâna 30 iunie-4 iulie, potrivit autorităţilor locale.
„Soluţionarea cererilor privind eliberarea actelor de identitate se va face în conformitate cu prevederile legale în materie de evidenţă a persoanelor, şi anume până în 30 de zile, acest termen putând fi prelungit cu cel mult 15 zile”, mai precizează reprezentanţii Primăriei Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!