Astfel, miercuri, 8 octombrie, între orele 9-17, se va întrerupe furnizarea apei reci pe Bulevardul General Ion Dragalina, partea cu numere pare (între Splaiul Tudor Vladimirescu și Bulevardul Regele Carol I), pe Splaiul Tudor Vladimirescu (între strada Iancu Văcărescu și strada Ady Endre), pe străzile Ion Ghica și Emanoil Gojdu, pe tronsoanele cuprinse între Splaiul Tudor Vladimirescu și Bulevardul Regele Carol I.
„Se va lucra la intersecția Bulevardului General Dragalina cu Splaiul Tudor Vladimirescu, pentru legarea unei conducte noi de apă la rețeaua existentă, în cadrul programului de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, prin Programul Operațional Sectorial Mediu”, precizează reprezentanţii Aquatim.
La reluarea alimentării este posibil ca apa să fie temporar tulbure în zonele afectate, dar operatorul dă asigurări că perturbarea va fi de scurtă durată. Nu se recomandă folosirea apei în scopuri menajere până când nu se limpezeşte.
Vă reamintim că, pentru probleme legate de serviciile de alimentare cu apă şi de canalizare, puteţi contactata dispeceratul Aquatim, care funcţionează non-stop la numerele de telefon 0256-201.362 şi 0756-119.528.
Citiți principiile noastre de moderare aici!