Reprezentanții Constructim, cei care administrează parcarea din fața Direcției de Finanțe, anunțau, în prima parte a acestei săptămâni, că patinoarul va fi închis duminică dat fiind faptul că temperaturile sunt în creștere. „Zilele petrecute la Parking Ice Arena se apropie de final. Duminică, 17 februarie, va fi ultima zi în care patinoarul din Parcarea 700 mai este deschis, urmând ca ultima serie de patinatori să părăsească gheaţa la ora 21.30, conform programului obişnuit”, anunţau aceştia.
Timişorenii care şi-au pregătit patinele şi au vrut să profite de ultimele zile pe gheaţă au avut surpriza să constate că patinoarul a fost închis mai devreme decât era programat şi nimeni nu s-a gândit să mai anunţe acest lucru. Situaţia ne-a fost semnalată de o cititoare www.tion.rowww.tion.ro nemulţumită de faptul că una se anunţă şi alta se face, care a constatat că sâmbătă patinoarul a fost deja închis şi ne-a trimis şi mai multe fotografii pentru a ne arăta cum se prezintă patinoarul.
„Mulţumim primăriei şi celor care ne-au informat că putem merge la patinoar în acest weekend până în ziua de duminică, în condiţiile în care patinoarul este închis şi lăsat în “dezgheţare” cu cel puţin o zi înainte de termenul anunţat. (… ) Mulţumesc, să nu mai vorbim de bonul fiscal care era primit pe suma de 2 lei…”, ne-a scris Raluca.
Patinoarul Parking Ice Arena a fost deschis la iniţiativa primăriei cu sprijinul unor companii private, la începutul lunii decembrie.
A. Strugariu
Citiți principiile noastre de moderare aici!